10 filme de comedie se vor intrece in competitia pentru trofeul Comedy Cluj – editia 2013

Competitia celei de-a cincea editie a Festivalului International de Film Comedy Cluj aduce 10 filme de lung metraj care se vor bate pentru marele trofeu din acest an. Trecând printr-o gamă largă de subgenuri ale comediei, cele 10 titluri provin din țări precum: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Olanda, Finlanda, Germania, Italia, Franța, India.

Producția care deschide competiția, dar și festivalul este cea a regizoarei Nicole Holofcener“Am spus destul” (“Enough Said”), o comedie romantică incisivă și intuitivă, care explorează cu umor bătaia de cap care de multe ori vine odată cu implicarea într-o nouă relație. Cu James Gandolfini și Julia Louis-Dreyfus în rolurile principale, filmul promite o competiție al cărui standard este mai ridicat ca oricând.

Marea Britanie este și ea reprezentată de nume importante ale cinematografiei mondiale. “Cântec pentru Marion” (r. Paul Andrew Williams) este o producție comedy-drama ce analizează singurătatea și alinarea ei, dragostea fără vârstă, dar și relațiile complicate dintre părinți și copii. Toate acestea sunt însă învelite într-o poveste înduioșătoare cu final fericit. Filmul îi are în roluri principale pe Terence Stamp (actor nominalizat la Oscar) și câștigătoarea premiului Oscar, Vanessa Redgrave.

A doua producție britanică intrată în lupta pentru unul dintre premiile festivalului este “Quartet”, filmul de debut în regie al actorului Dustin Hoffman. Comedia semnat de Hoffman pune în scenă viaţa unei case pentru muzicieni retraşi din activitate şi conflictele care apar într-o astfel decomunitate odată cu revenirea unui personaj contestat. Dintre actorii ce aduc la viaţă personajele filmului îi amintim pe Maggie Smith (câştigătoare a două premii Oscar) şi Tom Courtenay (dublu nominalizat al premiilor Oscar).

Câştigătorul marelui premiu al juriului pentru regie la Festivalul de la Cannes în 2012, Matteo Garrone completează lista filmelor din competiţie cu producţia care i-a adus premiul: “Reality”. Având în vizor viaţa unui pescar din Napoli care se pierde în iluzia unui show-ului de televiziune Big Brother, producţia analizează subtil efectele reality show-urilor asupra percepţiei realităţii şi a mentalităţii oamenilor. În rolurile principale se regăsesc Aniello Arena şi Paola Minaccioni, doi celebri actori ai Italiei.

“Road North” (r. Mika Kaurismäki) reprezintă Finlanda în competiţia de lungmetraj. Road movie-ul prezintă povestea reîntâlnirii dintre tată şi fiu după o absenţă de 35 de ani şi călătoria lor spre nord. Ceea ce începe ca şi o ciocnire comică şi ciudată de personalităţi, sfârşeşte cu o revelaţie emoţională, pe măsură ce cei doi bărbaţi se ajută inadvertent pentru a se împăca cu propriile eşecuri.

O comedie dramatică ce îi are în roluri principale pe Vesa-Matti Loiri şi Samuli Edelmann, va încerca să cucerească juriul şi publicul la cea de a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj. Germanul Oliver Ziegenbalg reuşeşte să evite clişeele legate de ideea migrării în Germania după căderea zidului şi prezintă în “Russendisko” şocul cultural şi problemele imigranţilor evrei din Rusia. Actorii Matthias Schweighöfer, Friedrich Mücke şi Christian Friedel dau cu succes viaţă  personajelor acestei comedii cu muzică, dragoste, afaceri cu bere şi peripeţii prin Berlinul anilor 90. Cu o nominalizare pentru cel mai bun film german al anului, producţia plină de viaţă va fi printre preferatele publicului la această ediţie.

După ce a câştigat în 2013 Premiul publicului atât la festivalul de la Moscova cât şi la Rotterdam, “Matterhorn” vine la Cluj pentru a prezenta clujenilor trăsăturile cinematografiei şi ale umorului olandez. Regizorul Diederik Ebbinge spune povestea unui bătrân singuratic, Fred (Ton Kas), ce îşi trăieşte viaţa sub o serie de tabieturi fixe şi o credinţă puternică în Dumnezeu, dar a cărui ordine îi este dată peste cap odată cu întâlnirea unui vagabond cu un talent deosebit. Filmul este o tragicomedie a cărei poveste şi stil orientat spre absurd a cucerit până acum publicul festivalurilor.

Lungmetrajul de debut al regizoarei şi scenaristei Gauri Shinde, “English Vinglish” a devenit într-un timp scurt un film apreciat de publicul din India, dar şi din restul ţărilor în care a fost prezentat. Comedia pune în prim plan problemele sociale care apar pentru că Shashi nu ştie limba engleză, dar şi aventurile prin care trece în încercarea de a o învăţa tocmai în Statele Unite ale Americii şi marchează revenirea în industria cinematografică a uneia dintre cele mai mari actriţe ale Indiei, Sridevi.

Franţa este reprezentată în acest an în competiţie de două producţii unice. “Paulette” (r. Jérôme Enrico) o pune pe câştigătoarea premiului Cesar pentru întreaga activitate (2003) – Bernadette Lafont în rolul unei bătrâne singure, care în lipsa banilor intră într-o afacere surprinzătoare pentru vârsta ei – dealer de canabis. Talentul ei culinar şi înclinaţia spre afaceri devin doi factori extrem de favorabili în viaţa celui mai nou dealer de droguri din Paris.

Populaire

Intrând în sfera comediei romantice, “Populaire” este cea de-a doua producţie franceză ce completează cursa pentru premiile celei de-a cincea ediţie a festivalului. Atunci când o secretară recent angajată (Déborah François) se dovedeşte a fi extrem de talentată la redactat-viteză, şeful ei (Romain Duris)decide să o înscrie în competiţia mondială dedicată acestui sport. Aventura lor sportivă, dar şi relaţia ce se înfiripă între cei doi fac din “Populaire” un film unic, o comedie ce are cu siguranţă șanse la premiul publicului, aşa cum a făcut-o şi în alte festivaluri.

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Film “Comedy Cluj” se va desfașura în perioada 11-20 octombrie la Cluj-Napoca și va cuprinde peste 120 de filme din 35 de țări, invitați din industria filmului românesc și străin, evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, întâlniri între public şi oameni din cinematografie).

Mai multe informaţii se pot găsi pe www.comedycluj.ro şi pe pagina de facebook a festivalului http://facebook.com/FestivalulComedyCluj.

Leave a Reply

Top