100 de jandarmi vor asigura ordinea publică de Sărbători pe străzile Clujului

jandarmeriaOrdinea şi siguranţa publică în perioada sărbătorilor de iarnă va fi asigurată de Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca, care va patrula în special în locurile aglomerate, zona bisericilor şi locurile de desfăşurare a unor manifestări cultural artistice.

În aceste zone se vor desfăşura acţiuni punctuale pentru descurajarea persoanelor care încearcă să săvârşească fapte de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică. “În cazul apariţiei unor situaţii de tulburare a ordinii publice în zona de competenţă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca este pregătită să intervină pentru restabilirea ordinii, la sediul unităţii aflându-se o subunitate pregătită în acest scop”, explică purtătorul de cuvânt Anda Pop.

În această perioadă se vor afla zilnic în misiune peste o sută de jandarmi, atât în patrule mixte cât şi în patrule independente sau în rezerve de intervenţie, existând posibilitatea ca efectivele să fie suplimentate în caz de nevoie.

“Pentru ca bucuria sărbătorilor să nu fie tulburată şi pentru prevenirea oricăror fapte care să pună în umbră aceste sărbători, dorim ca cetăţenii să petreacă aceste zile în spiritul tradiţiei creştine”, mai spune Pop.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă celor care participă la manifestările religioase şi la manifestările cultural artistice care se vor organiza cu prilejul sărbătorilor să respecte indicaţiile organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top