16.000 de sarmale de Sf. Maria, pregătite pentru pelerini, la Mănăstirea Nicula

Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi, joi, 15 august, să se roage la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, slujba urmând să fie oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andreicuţ.

pelerinaj nicula

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat, marţi, că pelerinajul de la Mănăstirea Nicula este cel mai mare din ţară, fiind aşteptaţi să participe credincioşi din ţară şi străinătate, potrivit Mediafax.ro.

“Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, cu Hramul Adormirea Maicii Domnului, este cel mai mare din ţară şi aşteptăm şi în acest an zeci de mii de credincioşi din România, dar şi de peste graniţe. Pelerinii vin să participe la celebrările liturgice, dar şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Programul slujbelor va începe miercuri cu pelerinajul «La Nicula Colo-n deal», care va începe la ora 14.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla, pe jos, până la Nicula. Pe parcursul traseului, aşa cum este tradiţia, credincioşii împreună cu ierarhii şi preoţii, cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, se vor ruga şi vor intona pricesne şi imnuri închinate Maicii Domnului”, a spus Ivanov.

Potrivit acestuia, miercuri seară va avea loc oficierea Vecerniei cu Litie, iar de la ora 21.30, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică şi purtată în procesiune, după care vor fi săvârşite Utrenia şi slujba Prohodului Maicii Domnului.

“Joi, 15 august, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, începând cu orele 9.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească în sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu IPS Andrei, urmând să fie prezenţi şi episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei, episcopul vicar Vasile Someşanul, al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Ignatie Mureşanul, arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei. De asemenea, va lua parte şi protopopul românilor din Valea Timocului, părintele Bojan Aleksandrovici, însoţit de o delegaţie a românilor din Serbia”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului.

Acesta a precizat că se vor pregăti 16.000 de sarmale, dar şi cozonaci.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top