167 de concurenţi au pedalat duminică în Făget!

Duminică, în Pădurea Făget, a avut loc etapa IV TVR Cluj din Campionatul Clujul Pedalează, unde s-au înscris 167 de concurenţi din mai multe localităţi: Timişoara, Arad, Braşov, Târgu-Mureş, Bucureşti, Zalău, Baia Mare, Turda, Dej şi nu în ultimul rând, Cluj-Napoca.
Pe o vreme caniculară concurenţii au avut de parcurs un traseu de 4,5 km, în intregime în pădure mai multe ture, între 3-6, în funcţie de categoria din care fac parte.
Pentru copii a fost pregătit un traseu separat de 500m lungime, unde cei mici au pedalat cu dârzenie in faţa unui public numeros format din părinţi, bunici şi colegi de concurs din categoriile mai mari, care au savurat implicarea lor.
Campionatul “Clujul Pedaleaza” se apropie de final, mai sunt două etape, cele din octombrie şi noiembrie, însă pânăatunci organizatorii au mai pregatit un concurs în parteneriat cu Primăria Cluj Napoca, pe data de 1 septembrie 2012 în centrul Clujului, Duatlonul firmelor şi cluburilor Profitabil”.
Duatlonul este o ramură sportivă foarte îndrăgită în străinătate, combină alergatul şi mersul pe bicicletă, ştiut fiind cât de benefice sunt ambele sporturi pentru organism.
Informaţii şi înscrieri la acest eveniment: www.clujulpedaleaza.ro

Leave a Reply

Top