2000 de clujeni au cerut sâmbătă DEMISIA guvernului în ploaie! Protestul continuă şi azi! #AJUNGE

Aproximativ 2000 de clujeni au ieșit în stradă, sâmbătă seara, 23 iunie, împotriva guvernului PSD-ALDE.

Manifestanţii nemulţumiţi de modul cum este condusă România s-au adunat în Piaţa Unirii în jurul orei 18:00, în zona celor 11 corturi amplasate în semn de protest în urmă cu câteva zile, iar după o serie de discursuri împotriva modificărilor Legilor justiţiei şi a guvernului au pornit într-un marş pe “traseul scurt”, pe o ploaie uşoară, de vară, care nu a durat mult, după care un frumos curcubeu a ieşit pe cerul Clujului.

“Traseul scurt” a fost B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Memorandumului – Str. Petru Maior – Piaţa Lucian Blaga – Str. Napoca – Piaţa Unirii.

Protestul continuă şi azi, 24 iunie:

Nu plecăm până nu suntem ascultați!

SOLIDARITATE! Hai în stradă!

După 600.000 de oameni în stradă în 2017 și alte zeci și sute de mii ieșiți anul acesta, infractorul suprem dorește să “reînvie” fatidica OUG 13. A cerut scuze infractorilor încarcerați în penitenciare că nu au mai multe drepturi decât cei care respectă legile țării.

Oamenilor cinstiți nu le va cere vreodată iertare, fiindcă nu poate înțelege cum poate cineva să aibă o viață prosperă în timp ce îi respectă pe ceilalți. Dar noi înțelegem și știm că fără un stat corect, viețile noastre sunt la mila infractorilor!

Ce vrea Dragnea acum:

• Impunerea unui prag de 200.000 de euro și scăderea limitelor pedepsei, de la 2 la 7 ani cât este în prezent, la 1 – 5 ani.

Codul penal va intra în dezbaterea comisiei speciale condusă de nimeni altul decât obedientul Florin Iordache, fostul artizan al Ordonanței de Urgență 13.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat pe 21 iunie, în primă instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.

Când ieșim? În fiecare zi, până ne atingem scopul.

Cine vine? TU. Nu “opoziţia”, nu “Europa”, nu “Preşedintele”, nu “Dumnezeu”. Dacă tu nu te mişti, să nu spui pe urmă că alţii au fost de vină.

Cu cine? Cu familia, cu prietenii, cu vecinii, cunoscuţii, cu fiecare om la care te poţi gândi şi pe care îl poţi aborda. Cu toţi cei din lista ta de telefon. Cu toţi cei din lista ta de mail. Pune mâna şi sună. Pune mâna şi scrie. Ridică vocea şi strigă. Altă opţiune nu mai e.

Cum? Cu toată luciditatea, dar şi cu toată furia din lume. Cu toată demnitatea de care mai eşti în stare. Cu toată grija faţă de tot ceea ce şi toţi cei care îţi sunt preţioşi. Fără clintire. Fără ezitare.
Până când trebuie. Până cădem toţi sau cad ei de la putere.

Până la capăt, al nostru sau al lor”, se arată în mesajul societăţii civile de la Cluj.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top