Cum vor cădea zilele libere legale în 2016?

În anul 2016, românii se vor putea bucura de 12 zile libere legale, dintre care șapte vor cădea în timpul săptămânii, iar celelalte în weekend, potrivit mediafax.ro. Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte

Ce trebuie să faci în Ajunul Anului Nou ca să ai noroc anul viitor

Mulți oameni respectă cu sfințenie tradițiile și superstițiile din Ajunului Anului Nou, 31 decembrie, ca să aibă noroc în următorul an. În noaptea dintre ani, în fiecare casă trebuie să existe măcar o crenguță de vâsc. Vâscul este simbolul universal al regenerării, renașterii, nemuririi, iar dacă crenguța este așezată lână o

Fostul primar al Dejului și fost director al Loteriei Române, trimis în judecată de DNA

Fostul director general al CN Loteria Română SA Gheorghe Benea a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în stare de libertate, fiind acuzat de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, scrie dejeanul.ro. Procurorii l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Ovidiu Rîpanu, șef al Serviciului de

A fost arestat liderul extremiștilor maghiari din Transilvania

Preşedintele "Mişcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania, Szőcs Zoltán, acuzat că i-ar fi instigat pe membrii organizaţiei să confecţioneze dispozitive explozive, unul dintre acestea urmând să fie detonat în Târgu Secuiesc, de Ziua Naţională a României, a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, relatează Mediafax. Curtea de Apel Bucureşti

Vasile Pușcaș a împrumutat 9 milioane de euro pentru realizarea centrului comercial și rezidențial “PLATINIA”, pe terenul fostei fabrici de bere Ursus

Nouă milioane de euro (40 milioane de lei) este suma totală pe care omul de afaceri Vasile Pușcaș o va împrumuta pentru realizarea proiectului imobiliar PLATINIA de pe terenul fostei fabrici de bere Ursus din Cluj-Napoca. Proiectul include un ansamblu rezidențial și un centru comercial. Împrumutul este realizat prin Libra Bank. "Adunarea

Primul transfer la CFR Cluj în pauza competițională

Un portughez care a fost dorit în trecut și de Chelsea Londra este primul transfer la CFR Cluj din această pauză competițională prilejuită de sărbătorile de iarnă. Este vorba de portughezul Ruben Ribeiro, un fotbalist în vârstă de 28 de ani care poate evolua pe postul de mijlocaș, anunță știridesport.ro. Portughezul

Curtea Constituţională dezbate în 20 ianuarie Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali

Curtea Constituţională (CC) va dezbate în data de 20 ianuarie sesizarea făcută de Guvern privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, adoptată pe 21 decembrie de Senat, potrivit Mediafax. Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituţională a României în legătură cu obiecţiuni privind Legea

Top