Cluj IT Cluster: Economia românească trebuie să treacă de la modelele bazate pe productivitate la cele bazate pe inovație

Specialiști români și străini, reprezentanți ai structurilor europene și ai unor centre de cercetare și inovare din țară și străinătate, manageri și oameni de afaceri se întâlnesc în 30 și 31 martie la cea de-a cincea ediție a forumului regional Cluj Innovation Days, organizat de Cluj IT Cluster. Principala temă

“(M)ucenicul”, de vineri în cinematografele din România

Religie, evoluție, emancipare, contracepție, homosexualitate – toate sunt subiecte cu potențial exploziv în (M)ucenicul/ The Student, filmul lui Kirill Serebrennikov proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes și lansat de vineri, 31 martie, în cinematografele din România. În prima săptămână, filmul poate fi văzut în cinematografe din București, Cluj-Napoca,

“Covorașul fermecat” și “Albă ca zăpada”, primele spectacole ale lunii aprilie la Teatrul de Păpuși “Puck”

De 1 aprilie, de la ora 11, secția maghiară a Teatrului de Păpuși "Puck" își așteaptă micii spectactori cu o nouă reprezentație a spectacolului "Covorașul fermecat"/"Meseszőnyeg", inspirat din povestea lui Ferenc Móra. Duminică, 2 aprilie este programat spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”,  după Charles Perrault. "Covorașul fermecat"/"Meseszőnyeg" are ca punct de

Ce drumuri județene din Cluj intră în programul de reparații în 2017

Potrivit proiectului de hotărâre inițiat în acest sens de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și care urmează a fi dezbătut în următoarea ședință a forului deliberativ județean, programului de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene din județul Cluj urmează a-i fi alocați în anul 2017

Peste 1700 de liceeni clujeni, interesați de concursurile care înlocuiesc admiterea la UBB

Peste 1700 de liceeni s-au înscris deja la concursul care poate înlocui admiterea, programat pentru sâmbătă, 1 aprilie 2017, ora 9.00, la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Concursul, devenit o tradiție la nivelul UBB, constă în susţinerea unei probe scrise la matematică sau informatică, la alegerea candidatului,

Concurs pentru liceenii pasionați de jurnalism organizat de FȘPAC

Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează un concurs dedicat în mod special elevilor din clasa a XII-a care își doresc să studieze și să urmeze o carieră în domeniul presei. Elevii interesați de oricare dintre liniile de studiu ale Departamentului

Top