Primul antrenament al Universitatii Cluj in Liga a 3-a! 27 de jucatori au participat la reunirea lotului

Universitatea Cluj s-a reunit luni dupa-amiaza, 17 iulie, pentru a pregati noul sezon din Liga a III-a, reunire la care au participat 27 de jucatori După aproape o lună de vacanță, "studenții" s-au reîntors în Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu", acolo unde au fost încurajați înaintea startului antrenamentului de câteva zeci de

UBB Cluj a trecut de pragul de 10.000 de candidati pentru anul universitar 2017-2018

Peste 10.000 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru studiile la nivel licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță) în primele 6 zile de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în condițiile în care o parte dintre facultăți și-au deschis porțile doar luni, 17 iulie 2017. Alți

Primăria Cluj-Napoca lansează primul proces de Bugetare participativă online din România! Clujenii vor decide cum se va cheltui banul public!

Primăria Cluj-Napoca le propune clujenilor implicarea activă în procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește viitoarele proiecte ale municipalității. Acest demers se concretizează prin intermediul procesului de Bugetare participativă, prin care cetățenii sunt invitați să participe la o acțiune democratică de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime

Filmul “Țara moartă”, din 25 august în cinematografe!

Producția "Țara moartă", semnată de regizorul Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 25 august 2017. Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională care va avea loc, luna viitoare, în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august). "Țara moartă" a fost inclus în

Premiu de Festival la VIVO! Cluj-Napoca

În această perioadă, la VIVO! Cluj-Napoca se desfăşoară un nou concurs online. Clienţii centrului comercial sunt invitaţi să urmărească blog-ul centrului comercial, să răspundă până la finalul acestei luni printr-un comentariu la provocarea primită şi pot câştiga prin tragere la sorţi o ţinută de festival. Centrul comercial a pregătit un nou

Top