250 de amenzi date într-o singură zi de Poliția Rutieră din Cluj

Peste 100 de poliţişti rutieri au acţionat, ieri, pe drumurile naţionale din întregul judeţ, pentru fluenţa traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere.

trafic politie

În doare câteva ore, au fost acordate 250 de amenzi, în valoare de aproximativ 37.000 lei și au fost reţinute 16 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

La data de 6 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Cluj au desfăşurat o amplă activitate de prevenire şi sancţionare a abaterilor rutiere, acţionând pe drumurile naţionale din întregul judeţ.

Activităţile s-au organizat pentru fluidizarea traficului şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave. Au fost vizate viteza neregulamentară şi cea neadaptată condiţiilor de trafic, echiparea necorepunzătoare a vehiculelor pentru iarnă şi conducerea sub influenţa alcoolului.

De asemenea, s-a verificat respectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă şi trasportul minorilor în dispozitive de retenţie, acordarea de prioritate pietonilor şi celorlalte vehicule angrenate în trafic, atunci când este necesar.

Poliţia Rutieră Cluj atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În contextual avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă, poliţiştii sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi acordarea sprijinului necesar autorităţilor şi persoanelor aflate în dificultate din cauza fenomenelor meteorologice periculoase.

Leave a Reply

Loading...
Top