274 de gimnaşti se vor afla în competiţie la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca

În perioada 19-23 aprilie 2017, Cluj-Napoca va fi gazda Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică 2017, la care și-au anunțat participarea 37 de federații internaționale și un total de 274 de gimnaști vor intra în competiție: 168 de gimnaști și 106 gimnaste. 

Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Marian Drăgulescu vor fi, cu siguranţă, în centrul atenţiei suporterilor români.

Dar, în concurs se vor afla şi campionii olimpici Eleftherios Petrounias (Grecia), Oleg Verniaiev (Ucraina), Krisztian Berki (Ungaria) și Sanne Wevers (Olanda).

La start se vor afla şi noile talente, ucraineanca Diana Varinska, campioana europeană la individual compus a junioarelor Elena Eremina (Rusia), dar şi aurul juniorilor, Frank Baines (M. Britanie), Francesca Linari (Italia), Lyn Genhart (Elveţia) şi Tomas Kuzmickas (Lituania).

Programul Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică 2017

Miercuri, 19 aprilie 2017

10.00 – 16.40 GAM Calificări – Subdiviziunile 1, 2
17.00 Ceremonie de Deschidere
18.00 – 20.40 GAM Calificări – Subdiviziunea 3

Joi, 20 aprilie 2017

10.00 – 20.30 GAF Calificări – Subdiviziunile 1, 2, 3, 4

Vineri, 21 aprilie 2017

13.00 – 15.45 GAM Individual compus – Finală
17.30 – 19.30 GAF Individual compus – Finală

Sâmbătă, 22 aprilie 2017

13.30 – 16.40 Finale Aparate – Ziua 1:
GAM – Sol, Cal, Inele
GAF – Sărituri, Paralele

Duminică, 23 aprilie 2017

13.30 – 16.40 Finale aparate – Ziua 2:
GAM – Sărituri, Paralele, Bară
GAF – Bârnă, Sol

 

Leave a Reply

Loading...
Top