9 octombrie – Ziua Holocaustului în România

ziua holocaustuluiZiua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern (HG nr. 672/5 mai 2004), la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.

La data de 9 octombrie 1941, a început deportarea forțată a populației evreiești din Basarabia și Bucovina, în Transnistria.

Cu prilejul Zilei Holocaustului în România, se menționează în HG, “vor fi organizate acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică”. Autoritățile administrației publice “vor acorda sprijin de specialitate pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor ocazionate de acest eveniment”.

În 2009, la 8 octombrie, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului din România, un ansamblu sculptural realizat de artistul Peter Jacobi, în prezența președintelui Traian Băsescu, dar și a numeroși reprezentanți ai comunității evreiești.

Pe o suprafață de 2.894 mp din domeniul public al Capitalei au fost ridicate cinci construcții: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Țiganilor și Coloana. Inițiativa realizării monumentului a aparținut Ministerului Culturii și Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului din România și a consultărilor cu reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, ai Comisiei Wiesel și ai supraviețuitorilor Holocaustului.

Monumentul a costat 17 milioane lei, bani plătiți de Ministerul Culturii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top