Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj a trecut duminică la ora de iarnă! Vezi noile modificări

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca a trecut duminică, 25 octombrie, la programul de operare al zborurilor aferent sezonului de iarnă 2015/2016.

aeroport cluj

Astfel, pe aeroport au fost întreprinse măsurile necesare pentru trecerea la exploatarea de iarnă: toate tipurile de utilaje multifuncționale și echipamente, care acționează pe timp de iarnă pe platforma aeroportuară în operațiunile de degivrare și deszăpezire, au fost verificate pentru a fi sigure pentru buna funcționare a acestora în parametri optimi, corespunzători activității specific aeroportuare. Personalul operațional și tehnic a fost instruit și este pregătit de începerea sezonului de iarnă.

În programul de zbor al sezonului de iarnă 2015/2016 vor fi introduse noi destinații de pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj:

19 decembrie 2015 – Dubai (Emiratele Arabe)- zbor operat de compania aeriană WizzAir;
02 ianuarie 2016 – Varșovia (Polonia) – zbor operat de compania aeriană Lot Polish Airlines;
15 februarie 2016 – Memmingen (Germania) – zbor operat de compania aeriană Wizz Air;

În prezent, Aeroportul International “Avram Iancu” Cluj are in programul de operare 23 de destinaţii regulate, asigurând legătura aeriană cu 11 ţări din Europa şi Asia.

Începând cu programul de vară sunt anunţate și puse în vânzare bilete pentru încă 6 destinații noi:

Liverpool (Anglia, 03.06.2016), Dublin (Irlanda, 04.06.2015), Berlin (Germania, 22.07.2016), Doncaster Sheffield (Anglia, 22.07.2016), Billund (Danemarca, 23.07.2016) și Alicante (Spania, 24.07.2016).

Leave a Reply

Top