Alegerile parlamentare vor avea loc pe 2 decembrie!

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc în data de 2 decembrie, Guvernul urmând să ia hotărârile legate de organizarea scrutinului în şedinţa din 1 septembrie.

“Sâmbătă, la ora 10.00, vom avea şedinţă de Guvern şi vom lua probabil toate hotărârile – sunt vreo 10 – legat de organizarea alegerilor parlamentare, care vor fi pe 2 decembrie”, a declarat Mircea Dușa, duminică, la Realitatea TV.

Ministrul a explicat că există o constrângere constituţională privind data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar scrutinul nu poate fi organizat mai devreme, în noiembrie.

Potrivit articolului 63 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Leave a Reply

Top