Alergi în Crosul Companiilor şi sprijini programul de burse al Fundaţiei Comunitare Cluj!

Fundaţia Comunitară Cluj intenţionează să continue programul de burse destinat elevilor, dar pentru asta are nevoie de susţinere. Cei care doresc să sprijine acest proiect pot alerga la Crosul Companiilor din luna septembrie.

Conform reprezentanţilor fundaţiei, cu ajutorul acestui program, elevii clujeni se bucură de burse din partea FCC în cuantum de 230 de lei/lună pe parcursul unui an şcolar, sumă din care pot acoperi costuri legate de achiziţia de cărţi şi rechizite, transport şi cazare.

Fundaţia Comunitară Cluj susţine de trei ani elevii clujeni care întâmpină dificultăţi materiale în continuarea studiilor. „Până în prezent, 41 de elevi se bucură de Programul de Burse şi astfel au avut şansa să urmeze mai departe cursurile unui liceu”, au declarat reprezentanţii Fundaţiei.

“Cel mai mult am investit în biologie, mi-am luat cărţi despre tot ceea ce înseamnă citologie și genetică, sunt cărţi care m-au ajutat să mă ridic la standardele unui liceu de renume şi prin care mi-am descoperit o pasiune foarte puternică pentru această ramură a biologiei, ramură ce încet-încet creşte şi se apropie de medicină”, a mărturisit unul dintre bursierii ce au beneficiat de ajutorul Fundaţiei Comunitare Cluj.

fundatiacomunitaracluj.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.