Ambele meciuri cu PAOK Salonic se disputa la Cluj

Conducerea cluburilor “U” Jolidon si PAOK Salonic au ajuns la un acord privind disputarea dublei manse din Turul 3 al Cupei EHF in Sala Sporturolor “Horia Demian”. Partidele au fost programate in weekendul 9-10 noiembrie 2013, cu incepere de la ora 15:00, respectiv ora 12:00.

u jolidon
credit foto u-handbal.ro

“A fost o saptamana de negocieri intre conducerile celor doua cluburi. Ambele am dorit sa organizam meciurile pe teren propriu, in primul rand de a avea suportul publicului. Ne bucura faptul ca cei de la Salonic au acceptat oferta noastra si vom juca ambele meciuri in Sala Sporturilor “Horia Demian”. Este o practica des intalnita in cupele europene la handbal ca ambele meciuri sa se dispute intr-un singur loc. Sper ca avantajul terenului propriu sa-si spuna cuvantul si sa ne calificam in primavara europeana. In acest moment nu pot sa fac o estimare la cat se ridica costurile cu organizarea”, a declarat Cosmin Salajan, director sportiv “U” Jolidon.

Ambele partide vor fi transmise de Digisport.

Leave a Reply

Top