Ample lucrări de întreţinere pe drumul judeţean DJ 161 Dăbâca – Luna de Jos

Consiliul Judeţean Cluj anunţă cetăţenii din zonă şi participanţii la trafic că, în aceste zile, pe drumul judeţean DJ 161 Dăbâca – Luna de Jos, se desfăşoară ample lucrări de întreţinere în vederea îmbunătăţirii infrastructurii rutiere.

Astfel, în această fază a lucrărilor, a fost finalizată asfaltarea unui sector de drum în lungime de aproximativ 3 kilometri, mai exact de la kilometrul 28+030 până la kilometrul 30+935.

În vederea verificării calităţii stratului de asfalt – grosime şi consistenţă, de pe acest sector de drum este prevăzută extragerea de carote de către un laborator specializat.

De asemenea, în continuare, pe sectorul cuprins între kilometrul 30+935 şi kilometrul 49+050 (18,115 kilometri), sunt în plină desfăşurare lucrări de întreţinere constând în eliminarea gropilor, prin umplere cu material pietros și cilindrare. 

“Profitând de vremea extrem de propice derulării de lucrări de întreținere și modernizare, încercăm să abordăm cât mai multe sectoare de drumuri județene, astfel încât toți cei care le tranzitează să beneficieze de cele mai bune condiții de transport, adaptate nevoilor de mobilitate ale fiecăruia”, a menționat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

După finalizarea acestor sectoare ale DJ 161 Dăbâca – Luna de Jos, lucrările vor continua cu realizarea de tratament dublu bituminos pe un sector în lungime de 1,180 kilometri, mai exact între kilometrul 17+000 şi kilometrul 18+180.

Importanţa acestor lucrări este dată de faptul că drumul judeţean DJ 161 face joncţiunea cu drumul naţional DN 1C, context în care lucrările de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere care se realizează aici vor permite locuitorilor din zonă accesul mult mai rapid şi mai uşor către drumul naţional şi, implicit, către oraşele importante din judeţ, respectiv Cluj-Napoca, Dej şi Gherla, fapt care va crea oportunităţi reale de dezvoltare a zonei.

Pentru a se asigura un grad cât mai mare de durabilitate a lucrărilor şi pentru ca acestea să corespundă întru-totul normativelor din domeniu, calitatea lucrărilor este în mod constant verificată de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top