Ana Dascăl a cucerit bronzul la Festivalul Olimpic al Tineretului European

Sportiva clujeancă Ana Iulia Dascal, legitimată la secția de natație a CS Universitatea Cluj, a cucerit prima medalie pentru delegația României la FOTE Gyor 2017. Aceasta a oprit cronometrul la 56.63 câștigând aseară medalia de bronz a probei de 100 m.

Primele două locuri în clasament au fost ocupate de Polina Nevmovenko (Rusia) și Karoline Barrett (Danemarca).

De asemenea, Ana Dascăl s-a calificat cu timpul de 26.44 în finala probei de 50 m, de pe locul 7, iar lupta pentru o nouă medalie este programată vineri, de la ora 18:12, ora României.

Tot astăzi, judoka legitimată la U-CSM Cluj, Paula Gliga a pierdut în limitele categoriei 57 kg în fața englezoaicei Josie Steele din Anglia, iar Ilaria Toma o va întâlni mai târziu în turul doi pe Stine Marie Roesaeg (Norvegia) în cadrul categoriei 63 kg.

Leave a Reply

Top