ANI: Un primar din județul Cluj, în conflict de interese

Primarul comunei Sânmărtin, Ioan Fârtan, este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) că ar fi comis infracţiunea de conflict de interese.

ioan fartan

Potrivit unui comunicat ANI, Fârtan ar fi semnat și derulat două contracte încheiate între Primăria Comunei Sânmărtin și Asociația Crescătorilor de Taurine Sânmărtin (asociație al cărei președinte a fost persoana evaluată în perioada 17 iunie 2003 – 07 februarie 2012).

“Prin semnarea și derularea celor două contracte, s-au realizat foloase patrimoniale pentru Asociația Crescătorilor de Taurine Sânmărtin, din partea căreia persoana evaluată a beneficiat de foloase de orice natură în calitate de președinte al asociației. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publică”, se arată într-un comunicat al ANI.

Agenția Națională de Integritate anunţă că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Județul Cluj, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Ioan Fârtan a infracțiunii de conflict de interese.

Conform comunicatului ANI, Ioan Fârtan a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, însă nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

foto: gherla.info

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top