Antonio Tajani, noul președinte al Parlamentului European! Reactiile europarlamentarilor clujeni

Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European, a fost ales noul președinte al Parlamentului European, cu 351 de voturi, a anunțat președintele în exercițiu al PE, Martin Schulz.

Contracandidatul lui Tajani, socialistul Gianni Pittella a obținut 282.

Pe locul trei s-a clasat reprezentanta grupării conservatorilor și reformiștilor europeni, Helga Stevens, cu 58 de voturi. Jean Lambert, reprezentanta grupului ecologist, a fost votată de 53 de europarlamentari. Eleonora Forenza, care a candidat din partea grupării stângii europene, a obținut 45 de voturi. Ultimul clasat este europarlamentarul român Laurențiu Rebega, care a obținut cu un vot mai puțin decât în turul precedent, când a fost votat de 45 de europarlamentari.

Europarlamentarul clujean Norica Nicolai a explicat de ce nu a votat cu Antonio Tajani. “Nu am votat în niciun caz cu domnul Tajani, fosta mână dreaptă a lui Berlusconi, nu cred că este cea mai bună soluţie pentru Parlamentul European. În plus, Partidul Popular European preia toate funcţiile de conducere din UE, ceea ce nu este în opinia mea, deloc corect pentru că nu reflectă situaţia politică pe care o avem în momentul de faţă”, a spus Nicolai, vicepreşedinte ALDE din Parlamentul European.

Europarlamentarul PNL Daniel Buda l-a felicitat pe Tajani.

“Îl felicit pe Antonio Tajani și, în egală măsură, felicit cele 3 grupuri pentru acest rezultat dar și pentru parteneriatul respectat pentru susținerea unui candidat comun. Așa cum am mai spus, experiența domniei sale va aduce cu sine capacitatea de a construi punți între diferitele grupuri politice ale acestui for și va fi în mod cert o voce puternică în exterior. Astăzi se vor alege vicepreședinții și chestorii Parlamentului European. Mult succes, Antonio Tajani!”, a sustinut clujeanul Daniel Buda

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top