Anul începe cu burse pentru studenții Universității Tehnice Cluj-Napoca

40 de studenți care studiază ingineria și științele aplicate au primit astăzi burse în cadrul Roberto Rocca Education Program, o inițiativă TenarisSilcotub de sprijin pentru învățământul tehnic universitar.

Jumătate dintre bursieri, respectiv 20 de tineri, urmează cursurile Universității Tehnice Cluj‑Napoca, în timp ce restul de 20 de burse au ajuns la studenți de la Universitatea “Babeș‑Bolyai”, Universitatea Politehnică București, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești. Din totalul de 40 de tineri, 8 au beneficiat de această formă de susținere și în anul universitar precedent, în timp ce restul sunt pentru prima dată în program.

Valoarea fiecărei burse de studiu este de 9.600 de lei. Tinerii care beneficiază de această formă de susținere din partea TenarisSilcotub au fost selectați de specialiștii companiei atât pentru rezultatele foarte bune înregistrate la facultate în anul universitar precedent, cât și pentru potențialul lor de a deveni buni profesioniști și lideri. Procesul de selecție, demarat în luna septembrie a anului trecut, a urmărit abilitățile de comunicare ale tinerilor bursieri, capacitatea de analiză și calitățile de leadership, pasiunea pentru inginerie și inovare. Studenții care primesc această bursă nu au la rândul lor nicio obligație față de companie, fiind liberi să își aleagă ulterior propriile opțiuni cu privire la viitoarea carieră sau continuare studiilor la nivel post-universitar.

TenarisSilcotub a inițiat acest program în România în 2006, fiind în prezent la ediția cu numărul 11; până în prezent, s-au acordat 430 burse pentru tineri cu potențial care studiază la cele mai prestigioase facultăți cu profil tehnic din țară.

Bursieri UTCN

Studenții bursieri s-au reunit joi, 12 ianuarie, în amfiteatrul TenarisUniversity, centrul de training TenarisSilcotub din Zalău, pentru evenimentul de decernare a burselor, organizat sub titlul “Creativitatea – cheia inovării și a dezvoltării”. “Fiecare produs folosit azi de milioane de oameni a început ca un desen pe planșa unui inginer. Voi sunteți cei care, continuând pe acest drum al excelenței în educație, veți avea puterea de a construi viitorul. Condiția este să rămâneți mereu informați, pasionați și curioși”, a spus Mihaela Popescu, Area Manager Tenaris România, care i-a felicitat pe bursieri alături de reprezentanții universităților partenere din acest program.

La finalul evenimentului – care a reprezentant o întâlnire a educației cu industriei, a teoriei cu realitatea și a prezentului cu viitorul – tinerii au fost invitați să participe la o activitate de training experențial – “Metropola” – prin care au construit împreună un oraș al viitorului așa cum și-l doresc.

Bursier UBB

Roberto Rocca Educational Program este o inițiativă desfășurată la nivel global de compania Tenaris, pentru a susține studiul ingineriei și al științelor aplicate în 80 de universități din 11 țări.

În România, programul este finanțat de TenarisSilcotub, care a acordat, ultimii 11 ani, 430 de burse de studiu. Începând cu 2014, programele destinate educației finanțate de TenarisSilcotub s-au extins pentru a acoperi toate ciclurile de învățământ, incluzând aici programul “Școala după școală” dedicat claselor primare, programele non-formale pentru gimnaziu și liceu, Burse de Merit și Burse Tehnice acordate liceenilor și programul Roberto Rocca pentru studenți și doctoranzi.

Leave a Reply

Top