Arabia Saudită investeşte 64 de miliarde de dolari în industria de divertisment

Arabia Saudită a anunţat că vrea să investească 64 de miliarde de dolari (52 de miliarde de euro) în industria de divertisment prin proiecte de construire de cinematografe şi a unei săli de operă, potrivit AFP.

În timpul unei prezentări la Riad, preşedintele Autorităţii generale de divertisment din regatul ultraconservator, Ahmad ben Aqil al-Khatib, a precizat că această sumă va fi investită ăîn 10 ani iar banii vor proveni atât din bugetul Statului cât şi din sectorul privat.

“Construim deja infrastructura” necesară şi ridicarea unei teatru de operă face parte din aceste proiecte, a adăugat el.

Comitetul de cultură saudit, un organism oficial, a subliniat într-un mesaj pe Twitter că teatrul de operă va fi construit la Djedda, oraş din vest, situat pe coasta Mării Roşii.

Mai mult de 500 de evenimente culturale sunt prevăzute anul acesta, a explicat Khatib. În spatele său, pe un ecran au fost proiectate nume de artişti sau trupe internaţionale ca Andrea Bocelli, Maroon 5 sau Cirque du Soleil.

“Veţi vedea o adevărată schimbare de azi înainte până în 2020”, a asigurat responsabilul saudit, precizând că anumite întreprinderi şi-au anunţat intenţia de a construi.

Faisal Bafrat, un alt responsabil al Autorităţii de divertisment, a explicat faptul că sectorul cultural a cunoscut deja dezvoltări excepţionale în 2017 prin organizarea de peste 2.000 de evenimente în care au fost implicaţi 100.000 de voluntari şi alte 150 de întreprinderi mici şi mijlocii.

Arabia Saudită s-a angajat într-o vastă reformă sub domnia prinţului moştenitor Mohammed ben Salmane, în vârstă de 32 de ani, în cadrul unui plan numit “Vision 2030” care are în vedere diversificarea economiei prea dependentă de petrol.

Saudiţii cheltuiesc anual miliarde de dolari pentru a merge la filme şi a vizita parcuri de distracţie în centrel turistice ale vecinilor din Dubai şi Bahrain, ţări accesibile prin port. Khatib a promis să inverseze tendinţa.

Mari schimbări sunt deja vizibile încă de la sfârşitul anului trecut, odată cu organizarea concertelor rapperului Nelly, cântăreţului de muzică raï Cheb Khaleb şi a artistei libaneze Hiba Tawaji.

Autorităţile au anunţat că primele săli de cinema se vor deschide în martie şi că femeile vor fi autorizate să conducă maşinile începând din iunie.

Anunţurile de joi au fost făcute în condiţiile în care Arabia Saudită, primul exportator mondial de petrol, se confruntă de patru ani cu serioase dificultăţi economice.

În afară de sectorul de divertisment, Arabia Saudită a anunţat mari proiecte şi în domeniul turistic, în special un plan de anvergură privind transformarea a unor insule de la Marea Roşie în staţiuni balneare de lux.

Miliardarul britanic Richard Branson s-a arătat dispus să investească aici.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top