Arta tradițională și meșteșugăritului în Parcul Etnografic “Romulus Vuia”

“Tradition NOW”, al doilea eveniment din cadrul “Platformei Culturale TiMAF”, readuce în prim plan arta tradițională și meșteșugăritul duminică, 30 august 2015, începând cu ora 16:00, în Parcul Etnografic “Romulus Vuia”.

tradition now

Cei prezenți la eveniment vor putea să ia parte la un “fashion show”, într-un cadru rustic, în care motivele tradiționale sunt angrenate în elementele moderne din zilele noastre. Integrarea elementelor și motivelor tradiționale în zona design-ului și în lumea modei reprezintă un “must have” al anului 2015.

Odată cu trecerea timpului revenirea la tradițiile și obiceiurile românești reprezintă unul dintre atuu-rile naționale prin care putem să ne valorificăm ca și popor.

Valorificarea elementelor tradiționale, definitorii pentru noi, și integrarea acestora în trend-urile actuale reprezintă un punct de maxim interes pentru toate reprezentantele genului feminin și de ce nu și pentru bărbați.
De la eveniment nu vor lipsi atelierele de meșteșugărit, unde cei prezenți vor putea să își exerseze talentele ghidați de experți în diferite domenii.

De asemenea, participanții se vor putea bucura de o degustare de vin, muzică și multe alte surprize… tradiționale.

Intrarea la eveniment este GRATUITĂ și se face pe bază de înscriere completând acest formular: http://goo.gl/forms/MMR1tw0hAU

Leave a Reply

Top