Artiștii scenei lirice clujene te invită la o “Seară de vară” la Palat

Clujenii care iubesc muzica clasică sunt invitaţi să petreacă joi seara de la ora 20:00 o minunată “Seară de vară la Palat”, pe platoul din fața clădirii Casino din Parcul Central.

seara de vara la palatOrganizatorul evenimentului este istoricul și jurnalistul Ion Novăcescu, care a susținut că în cadrul celui de-al doilea eveniment organizat la Casino vor performa artiști consacrați ai scenei lirice clujene, cât și tineri artiști care promit.

De asemenea, în cadrul programului artistic soprana Daniela Păcurar și solistul Operei Române Sorin Lupu vor interpreta, în duet, arii celebre, asistați fiind de pianista Meda Nemeti. La rândul său, tânărul absolvent al Academiei de Muzică din Cluj Eduard Leață va oferi un recital extraordinar de chitară clasică.

Programul va fi completat de un recital de dans al tinerei dansatoare Adelina Neamț, câștigătoarea concursului național de salsa, care-l va avea ca partener pe Ionuț Zăhan.

Evenimentul are și o dimensiune caritabilă, continuându-se programul de strângere de fonduri pentru dotarea unei săli de repetiții pentru copii talentați și fără resurse materiale.

Manifestarea este organizată sub egida Berăriei Culturale şi sub marca Show Factory & Fabrica de Lideri, fiind finanțată de către municipalitatea clujeană. Berăria Culturală este un proiect cultural-comunitar al Fundației Armonia, parte a Programului “Capitala Europeană a Tineretului. Cluj Napoca 2015”, care susţine candidatura oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Primul eveniment organizat la Casino de Berăria Culturală sub genericul “Seri de vară la Palat” a avut în programul său recitalul a trei tineri tenori clujeni, alături de o demonstrație de tango argentinian.

Leave a Reply

Top