Astazi incepe cel mai longeviv eveniment cultural clujean. Cea de-a 47-a editie a Festivalului “Toamna Muzicala Clujeana”

Filarmonica de Stat “Transilvania” are plăcerea de a vă invita la cea de-a 47-a ediţie a celui mai longeviv festival de muzică clasică din România, Festivalul Internaţional “TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ”, desfăşurat în perioada 4-25 octombrie 2013, în Cluj-Napoca.

festivalul international toamna clujeana

Timp de trei săptămâni, alături de invitaţi de renume veniţi atât din România, cât şi din Europa, în locaţii apreciate de melomanii clujeni (Colegiul Academic, sala Studio a Academiei de Muzică “Gh. Dima”, sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj, Biserica “Sf. Mihail” şi Club Diesel), Filarmonica de Stat “Transilvania” vă întâmpină cu 4 concerte simfonice şi vocal-simfonice, precum şi cu recitaluri din cele patru secţiuni ale festivalului: Panoramic Componistic Contemporan, Serate Camerale, Nestemate ale Barocului şi Jubilee muzicale.

Concertele secţiunii Jubilee muzicale marchează: 200 de ani de la naşterea compozitorului Giuseppe VERDI, împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Richard WAGNER, 300 de ani de la naşterea organistului Johann Ludwig KREBS şi comemorează 50 de ani de la moartea lui Paul HINDEMITH.

Ediţia cu numărul 47 debutează vineri, 4 octombrie, de la ora 19, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic, cu un Concert vocal-simfonic susţinut de Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii de Stat “Transilvania”, alături de pianista Oxana CORJOS, soprana Iulia ISAEV, mezzosoprana Iulia MERCA, tenorul Tony BARDON şi basul Cristian HODREA, sub bagheta Maestrului Cristian MANDEAL. Programul de deschidere a festivalului cuprinde Concertul nr. 1 pentru pian semnat de Johannes BRAHMS şi Requiemul de Wolfgang Amadeus MOZART.

Printre soliştii, dirijorii şi ansamblurile muzicale care au dat curs invitaţiei noastre se numără şi: Adrian Borza şi Claudia Robles Angel, Ansamblul celor 12 violoncele Napocelli, Ansamblul AdHoc, Trio Barocco, organistul Erich Türk, pianistul Vesmás Tamás, Ansamblul La Follia, Cvartetul Arcadia, violoncelistul Răzvan Suma, pianista Anca Lupu, Gheorghe Dumănescu, ClarinetoMania, Bianca şi Remus Manoleanu, pianista Silvia Sbârciu, Silvia Sorina Munteanu, Adela Zaharia, Ştefan Korch şi Lucian Petrean, dar şi muzicieni internaţionali: Sivan Silver (Germania), Gil Garburg (Germania) şi Josu Okiñena (Spania), violonistul David Grimal (Franţa), dirijorii Olíver Diaz (Spania) şi Ferenc Gábor (Germania).

Leave a Reply

Top