Astăzi începe Electric Castle 2015! Porțile festivalului se deschid la ora 12:00 din cauza vremii nefavorabile!

Cel mai mare festival din România, Electric Castle, începe astăzi la Castelul Banffy din comuna clujeană Bonțida, unde vor concerta peste 150 de artişti.

electric castle 2015

Printre cele mai importante trupe care vor urca în următoarele 4 zile pe scena de la Castel se numără: The Prodigy, Fatboy Slim, Rudimental, The Parov Stelar Band, The Cat Impire, Nouvelle Vague, The Subways și mulți alții.

Toate abonamentele pe 4 zile s-au epuizat, dar mai sunt disponibile bilete de o zi la prețul de 149 de lei. Vremea se anunță instabilă și ploioasă astăzi și în următoarele zile, așa că nu vă uitați pelerina, hainele groase și bocancii.

Cei care nu au cu ce să ajungă la Electric Castle, o pot face cu autobuzele speciale care vor pleca dim 30 în 30 de minute de la Cluj Arena, respectiv de la Castelul Banffy spre Cluj, iar prețul unui drum este de 7 lei.

Campingul este iluminat și păzit, pentru cei cazați aici fiind puse la dispoziție dușuri și toalete. Aceste servicii pentru camping sunt asigurate până luni, ora 8:00, când va începe reorganizarea zonei.

Restaurante şi plăţi contactless

“Sushi, vegan, burgers, pizza – avem de toate”, anunță organizatorii care au inclus, în acest an, în zona de food court, peste 25 de restaurante. Barurile de unde pot fi cumpărate băuturile vor fi peste tot, prețul orientativ fiind de 7 lei pentru o bere, 5 lei pentru o apă, 15 lei un drink. Pentru cocktailuri și alte băuturi mai rafinate vor fi amplasate baruri speciale.

Nimic nu se va plăti cu cash în acest an, toate plățile se vor face prin carduri contactless ce vor fi primite în locațiile special amenajate unde vor putea fi încărcate fie cash, fie cu ajutorul altui card. Cei care dețin deja un card contactless emis de o bancă îl vor putea folosi pe acesta. Posesorii de carduri Banca Transilvania vor primi la fiecare încărcare un bonus de 5% din valoarea sumei.

Există 4 puncte special amenajate pentru încărcarea telefoanelor (unul dintre ele este în camping). Pentru eficiență maximă, se pot face rezervări, astfel ca timpul de așteptare să fie scurtat. Partenerul EuroGSM pune la dispoziție și acumulatori externi.

Pentru cei care vin cu mașina la festival există 3 parcări, având aproximativ 10.000 de locuri pentru parcare. Tariful este de 15 lei/intrare, o mașină putând rămâne aici pe toată perioada festivalului. Tariful se va achita de fiecare dată dacă mașina părăsește parcarea și se va efectua un nou acces.

Anul acesta Electric Castle va avea 6 scene şi peste 150 de artişti. Programul pe zile îl găsiți aici.

Leave a Reply

Loading...
Top