Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean Râșca – Beliș

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința locuitorilor din zonă, a participanților la trafic și a turiştilor că lucrările de aşternere de covor asfaltic pe drumul judeţean DJ 103K Râşca – Beliș au fost finalizate.

“Finalizarea asfaltării acestui drum județean are o importanță aparte datorită rolului pe care acesta îl joacă, de rută alternativă de acces, mult mai rapidă și mai convenabilă, spre una dintre cele mai importante zone montane și turistice din județ, stațiunea Fântânele – Beliș”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Lucrările de asfaltare au vizat un sector de drum în lungime de 7,2 kilometri cuprins între centrul localităţii Râşca și localitatea Beliș – intersecția cu drumul naţional DN 1R, mai exact de la kilometrul 27+955 până la kilometrul 35+155.

În prealabil, pe acest sector de drum au fost executate lucrări pregătitoare, respectiv burdușiri, plombări, tăieri de acostamente, etc.. Până la finalizarea completă a investiției, în perioada următoare vor mai fi executate lucrări constând în realizarea de acostamente şi badijonări.

Alături de necesitatea evidentă a asfaltării acestui important drum turistic din zona montană a județului, îmbunătățirea infrastructurii rutiere a acestui sector vine în întâmpinarea solicitărilor locuitorilor din zonă şi a miilor de credincioşilor ortodocși care, în data de 14 octombrie participă, an de an, la pelerinajul de la Mănăstirea Râşca Transilvană şi la slujba prilejuită de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Leave a Reply

Top