Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu pe subiectul tinerilor drogaţi cu “Zombie” la Cluj

Avocatul Poporului anunţă că s-a sesizat din oficiu după publicarea unor imagini cu numeroşi tineri surprinşi prăbuşiţi pe străzile din Câmpia Turzii, care s-ar fi aflat sub influenţa drogului “Zombie”.

“Mass-media a prezentat, în 19 septembrie 2018, o situaţie alarmantă existentă în oraşul Câmpia Turzii, unde a pătruns în rândul tinerilor un drog de mare risc, denumit “Zombie”. Imaginile surprinse arată mai mulţi tineri care par a fi sub influenţa drogurilor şi care zac prăbuşiţi pe trotuare şi prin parcurile localităţii, tineri despre care presa a relatat că au ajuns, în cele din urmă, în stare gravă, la spital. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au declanşat o anchetă cu privire la această situaţie. Din primele rezultate, se pare că a rezultat că tinerii ar fi consumat un drog nou introdus pe piaţa consumatorilor de droguri din România, extrem de periculos, denumit sugestiv Zombie”, se arată într-un comunicat remis presei.

Sesizarea Avocatului Poporului s-a facut din oficiu si vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor.

Traficant de droguri din Cluj, arestat după un an de filaj

Două persoane au fost arestate in municipiul Câmpia Turzii, la finalul lunii sptembrie 2018, după un filaj de aproape un an, într-un dosar instrumentat de DIICOT şi BCCO Cluj. Unul dintre suspecţi este “Baghera”, o persoană cu antecendente penale. Dosarul vine în contextul imaginilor cu elevi drogaţi, care par a fi consumat drogul K2/Zombie.

În urma percheziţiilor domiciliare, oamenii legii au găsit acasă la trei suspecţi 20 de grame de substanţe psihoactive, mai multe pungi tip zyp-lock goale, 2 cântare, un grinder, laptopuri şi telefoane mobile, scrie mediafax.ro. Localnicii din Câmpia Turzii spun însă că “afacerea” cu droguri este una înfloritoare. De altfel, cele trei persoane au intrat în atenţia procurorilor DIICOT încă din urmă cu un an, pentru că, spun autorităţile, la diferite intervale de timp, au procurat şi revândut produse cu efecte psihoactive. În urma acţiunilor, doi suspecţi au fost arestaţi de către Tribunalul Cluj, fiind vorba despre Sergiu Sorin Scrob, zis Baghera, şi Răzvan Radu, zis Uscatu, ambii din Câmpia Turzii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top