Baschetbalistele Universității Cluj au învins campioana României, CSM Târgoviște – 87-79

Echipa de baschet feminin a Universității Cluj a obținut o victorie de senzație, miercuri, pe teren propriu, în fața campioanei României, CSM Târgoviște, scor 87-79 (21-24 / 15-24 / 32-13 / 19-18), într-o partidă care a contat pentru etapa a X-a a Ligii Naționale.

u cluj baschet feminin

Elevele pregătite de Dragan Petricevic au preluat conducerea pe tabelă încă din debutul meciului, 11-6, însă oaspetele au revenit în meci și au încheiat primul sfert cu un avantaj de trei puncte (21-24), reușind să se distanțeze și să intre la pauza mare cu un avantaj important (36-48).

Clujencele au revenit de la vestiare extrem de motivate și au reușit unul dintre cele mai bune sferturi din acest sezon, atât din punct de vedere al atacului, cât și al defensivei, iar tabela arăta după acest act scorul de 68-61. Gazdele au reușit să își păstreze superioritatea pe teren și în sfertul decisivi și să obțină o victorie de senzație în fața uneia dintre cele mai bune echipe din Liga Națională.

Ashley Grimes a fost cea mai bună marcatoare a Universității, cu 24 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, urmată de Ines Ajanovic, 17 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive, și tot 17 puncte a avut și Brittany Wilson.

În urma acestui succes, Universitatea Cluj acumulează 14 puncte, din 5 victorii și 4 înfrângeri, și urcă pe locul 4 în Liga Națională, iar etapa viitoare va primi vizita formației Univ. Goldiș ICIM Arad. Partida va avea loc duminică, 29 noiembrie, ora 17:00, în Sala Sporturilor “Horia Demian”.

Leave a Reply

Top