Baschetbalistele Universității joacă primul meci din seria cu CSM Târgoviște, vineri, pe teren propriu

Echipa de baschet feminin a Universității Cluj începe lupta pentru finala Ligii Naționale de Baschet. 

“Studentele” vor disputa prima partidă din semifinalele campionatului în fața celor de la CSM Târgoviște, vineri, 7 aprilie, pe teren propriu. Confruntarea va lua startul la ora 18:00 în Sala Sporturilor “Horia Demian”. Această fază a play-off-ului se dispută după sistemul cel mai bun trei meciuri, partida decisivă urmând a se juca pe terenul Clujului, în cazul în care după primele două partide va fi egalitate.

În acest sezon, cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori, fiecare dintre acestea câștigându-și meciurile de pe teren propriu. Ultima întâlnire a avut loc în 11 martie la Cluj-Napoca, Universitatea câștigând categoric în fața trupei din Târgoviște, scor 88-54.

Pentru a ajunge în această fază, clujencele au trecut în două meciuri de Univ. Goldiș ICIM Arad în sferturile competiției, în timp ce dâmbovițencele au avut o misiune mai grea în fața celor de la CSM Satu Mare, tranșând duelul în trei meciuri.

Clubul vă invită în număr cât mai mare la sală pentru a susține sportivele CS Universitatea în încercarea de a obține o performanță istorică!

Leave a Reply

Top