Baschetbalistul Andrei Mandache lasă Clujul pentru Oradea

Baschetbalistul Andrei Mandache s-a despărtit de U-Banca Transilvania la sfârșitul acestui sezon și va evolua pentru CSM Oradea din sezonul viitor.

andrei mandache

Decizia a fost luată de comun acord cu staff-ul tehnic al echipei și jucător.

„Acest sezon pe care l-am petrecut alături de U-Banca Transilvania a fost unul foarte interesant din multe puncte de vedere. Primul ar fi că am jucat pentru o echipa la care eu mi-am dorit să ajung de ceva vreme, pe de alta parte m-am întors „acasă”, copilăria mi-am petrecut-o în cartierul Mănăștur din Cluj. Sezonul acesta a fost unul cu multe urcușuri și coborâșuri, sezon care din pacate s-a terminat prematur din punctul meu de vedere. Atât eu, cât și familia mea ne-am simțit foarte bine la Cluj. Băiatul meu cel mare s-a adaptat mai repede decât ne așteptam noi. Orașul și oamenii sunt foarte calzi și prietenoși și ne-au creat un confort extraordinar! În urma unei discuții cu cei din conducerea clubului, mi-a fost prezentat un proiect pentru sezonul următor in care rolul meu era mult mai mic față de cel pe care l-am avut sezonul trecut. Prin urmare, decizia mea a fost sa imi continui cariera in alta parte”, a declarat Mandache pentru site-ul oficial.

„Îi mulțumim lui Andrei Mandache pentru sezonul petrecut la noi și îi urăm mult succes la noua lui echipă. Staff-ul tehnic, împreună cu conducerea clubului, am hotărât să dăm mai mult credit juniorilor și jucătorilor tineri din cadrului clubului. Ne dorim sa ii acordam mai multe minute de joc lui Nandor Kuti, dar nu numai lui. Dorim sa ii incurajam si sa ii sustinem, astfel, pe numerosii juniori ai clubului nostru, rolul lor va fi mult mai mare decat pana acum”, a precizat antrenorul Marcel Țenter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.