Băsescu: Mulţumesc românilor pentru onoarea pe care mi-au făcut-o de a le fi preşedinte 10 ani

Preşedintele Traian Băsescu a susținut, cu o zi înainte de încheierea mandatului, o conferinţă de presă, de bilanţ, la Cotroceni la care au fost invitaţi să participe toţi jurnaliştii interesaţi, atât din presa centrală, cât şi din cea locală.

basescu

Principalele declarații ale lui Băsescu din ultima conferință de presă în calitate de președinte

Vreau să înţelegem că nu e o conferinţă de bilanţ. E o conferinţă de final de mandat. Aş vrea ca, în câteva zone, românii să aibă punctul de vedere al preşedintelui care şi-a terminat mandatul. Cei care se află prin studiouri gata să demoleze orice, să citească documente oficiale ale statului român pentru ca românii să afle realitatea despre ţara lor.

Mă voi axa pe trei segmente extrem de importante. Vreau să le mulţumesc românilor pentru onoarea pe care mi-au făcut-o de a le fi preşedinte timp de 10 ani. Nu voi uita până la finalul vieţii. Le voi fi dator. Dator să continui la atingerea obiectivelor pe care românii le au.

Nu am pornit de la premiza că trebuie luat totul de la capăt. După mandatul lui Iliescu, am pus o virgulă şi am preluat ce am considerat ce este bun şi am îmbunătăţit ce am considerat că trebuie îmbunătăţit.

România este o ţară sigură datorită modului cum instituţiile ei funcţionează. Dacă privim la ce se întâmplă în regiune, la agresivitatea vecinului nostru de la răsărit, a lui Putin, vă asigur că România este de asemenea un stat sigur. Nu există riscul unei invazii. România are un parteneriat strategic cu SUA care îi dă confortul că nu e singură la riscul la securitatea naţională. Priviţi la ce se întâmplă în baza militară de la Kogălniceanu. Sute de puşcaşi marini sunt dislocaţi acolo. priviţi la exerciţiile din Marea Neagră. Din punct de vedere al securităţii, România este mai sigură ca niciodată. Iar din acest punct de vedere mesajul meu pentru români e că suntem în siguranţă. În această arhitectură a securităţii naţionale, serviciile româneşti de informaţii, SRI, SIE, sunt totalmente conectate la sistemele de informaţii ale aliaţilor.

Din punct de vedere al Armatei, din punct de vedere al structurilor de securitate, putem spune că România este un stat sigur. Am convingerea că ultima legislaţie care vizează punerea la îndemâna serviciilor a accesului la internet şi un control al operatorilor pe cartelele pre-pay este o măsură care poate preveni atacuri cibernetice la adresa României.

Aş trage o concluzie. Dacă la începutul mandatului meu, eram o ţară NATO, în momentul de faţă suntem o ţară NATO credibilă în interiorul Alianţei.

Dacă din punct de vedere al securităţii naţionale s-au înregistrat progrese, trebuie să spunem că obligaţia este să continuăm. Totul trebuie consolidat, nu luat de la capăt.

UE este singura opţiune viabilă pentru ca România să ajungă la prosperitate pentru cetăţenii săi cândva. Ca şi NATO, nu avem alternativă la UE. Sigur atunci când am vorbit de UE, în România au fost două subiecte Schengen şi absorbţia fondurilor UE. Aş vrea să ştim unde suntem acum. Eu am primit o dată cu schimbarea mandatului domnului Iliescu o Românie care terminase negocierile de aderare şi care avea o lungă listă de probleme care condiţionau aderarea şi trebuiau rezolvate. V-aş aduce aminte că a fost marele efort cu steguleţele pe diverse domenii.

Am avut onoarea de a semna în aprilie 2005 tratatul de aderare. A fost un efort intern pe care l-au făcut guvernele,a fost un efort diplomatic. Şi la 1 ianuarie 2007 am devenit membri ai UE. A fost perioada crizei economice şi trebuie să vă spun că atunci în interiorul UE era un curent puternic de separare a zonei EURO de zona non-EURO. În afară de lupta statelor non-EURO, am avut şansa de a avea Germania care nu a vrut o Europă cu două categorii. Am obţinut dreptul de a fi parteneri la toate măsurile care se luau în UE. Aşa se face că am devenit partenri în zona Euro plus. Tot această dorinţă de a nu ne decupla de EURO ne-a făcut să adoptăm tratatul fiscal. Opţiunea de a ratifica tratatul fiscal a fost una bună pentru România. Ne garantăm o dezvoltare durabilă, cu resurse credibile.

Progresele în justiţie s-au făcut pentru că judecătorii şi procurorii au simţit că sunt liberi, au simţit că oamenii politici nu mai sunt intangibili. Nu neapărat lipsa de modernizare a codurilor a fost cea care a făcut ca justiţia să funcţioneze tot mai bine, ci oamenii. Au simţit că nu mai sunt sub control politic. Fără justiţie liberă, România nu poate fi un stat democratic.

A fost probabil zona de conflict cea mai puternică între mine şi clasa politică. De aici a plecat şi ideea că preşedintele e conflictual. Aici este cheia evoluţiei noastre: justiţia. Justiţia aplicabilă tuturor. A fost nevoie de un efort care de multe ori a primit ca răspund umilirea mea. Efortul de a mă bate şi cu politicul şi cu potenţi oameni de afaceri deţinători de trusturi de presă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top