Bătaie mare pe un loc în căminele clujene! Universităţiile de stat oferă 12.000 de locuri de cazare!

Joi au început cazările în căminele studenţeşti din Cluj-Napoca. Încă de la primele ore ale dimineţii, câteva sute de tineri au aşteptat în Complexul Observator să prindă un loc în căminul Universităţii Tehnice.

foto: citynews.ro

Concurenţa e mare la UTCN, de peste doi pe un loc în Complexul Observator, în condiţiile în care universitatea a oferit anul acesta 4500 de locuri de cazare pentru 14.000 de studenţi.

Şi la Universitata de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” concurenţa a fost mare, anul acesta 1.500 de locuri de cazare sunt disponibile pentru 6.500 de studenţi.

Cea mai mare universitate din Cluj-Napoca, “Babeş-Bolyai”, a majorat în acest an tarifele de cazare pentru studenţi, pentru prima oară după şase ani, cu 20 de lei. Purtătorul de cuvânt al UBB Cluj, Laura Irimieş, a precizat că vor beneficia de cazare peste 5.000 din cei circa 44.000 de studenţi ai universităţii.

“UBB are pentru cei circa 44.000 de studenţi peste 5.000 de locuri de cazare în cămine, mai precis 4.964 pentru studenţi, 100 de locuri pentru sportivi şi 216 pentru doctoranzi. Repartizarea locurilor în cămine se face în funcţie de media la admitere sau din anul universitar precedent şi în funcţie de anumite criterii sociale. Tariful lunar pe loc în cameră de cămin este între 80 şi 220 de lei, cu 20 de lei mai mult decât anul trecut, pentru că au crescut preţurile cu utilităţile – apă, gaz, încălzire. Este prima majorare după şase ani. Tarifele diferă în funcţie de numărul de paturi din cameră”, a spus Irimieş.

Universităţile de stat din municipiul Cluj-Napoca oferă anul acesta studenţilor peste 12.000 de locuri de cazare în cămine, în timp ce numărul celor înscrişi pentru a urma cursurile acestor instituţii depăşeşte 72.000. Tarifele de cazare sunt diferenţiate în funcţie de numărul de paturi şi de facilităţile oferite.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top