BCU executată silit de angajaţi pentru plata unor diferenţe salariale

bcuCei peste 200 de angajaţi ai Bibliotecii Centrale Universitare Cluj au câştigat în instanţă procesorul pentru plata unor diferenţe salariale. Conducerea BCU se scuză spunând că nu are fondurile necesare si aşteaptă bani de la bugetul Ministerului Educaţiei.

Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu le-a fost majorat salariul brut cu 15 la sută, așa cum era prevăzut în legea 285 din 2010 privind salarizarea bugetarilor. Aceştia au obţinut sentințe irevocabile de la Curtea de Apel Cluj prin care li se acordă sumele retroactiv, din 1 ianaurie 2011 și până în prezent, dar nu au văzut niciun leu în plus. Astfel că au decis să pornească procedura de executare silită a Bibliotecii.

Fiecare angajat ar trebui să primească pe lună între 200 şi 400 de lei în plus, în funcție de postul pe care este angajat, dar conducerea Bibliotecii spune că nu are fondurile necesare pentru plata diferențelor salariale.

Reprezentanții Ministerului Educaţiei au transmis bibliotecii clujene că diferențele salariale vor fi achitate conform legilor în vigoare, dar nu au precizat un termen exact.

Leave a Reply

Top