Bellu şi Bitang: “Ni s-a terminat contractul, dar asta nu înseamnă că plecăm şi abandonăm tot”

Mariana Bitang şi Octavian Bellu, coordonatorii lotului olimpic de gimnastică al României, au ţinut să facă lumină în privinţa zvonurilor privind o posibilă plecare a lor de la echipă, după JO 2012. Aceştia au explicat că rămân deschişi la o colaborare cu Federaţia Română de Gimnastică, în condiţiile în care contractele lor sunt valabile până la Jocurile Olimpice de la Londra, iar discuţiile în acest sens vor avea loc după întoarcea în România.

Cei doi au susţinut o conferinţă de presă la Londra pentru a lămuri lucrurile în acest sens.

Eu cred că toată această tevatură a pornit de la faptul că înţelegerea cu federaţia a fost până la JO. Este un final de contract. Este clar că discuţia cu federaţia a fost până la Jocurile Olimpice, dar asta nu înseamnă că plecăm de la lot, ne dăm demisia şi abandonăm totul. Sunt doar concluziile altora. Noi nu am declarat nimic nimănui despre plecarea noastră. N-am stat de vorbă cu nimeni înainte de Jocuri despre viitor, nu a stat nimeni de aşa ceva! Nu e momentul, nu am discutat“, a spus Mariana Bitang.

Octavian Bellu a negat şi el varianta despărţirii şi le-a felicitat pe gimnaste, în special pe Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor, pentru rezultatele obţinute. “Mă bucur că per total, delegaţia României a realizat atât cât a putut într-o conjunctură destul de dificil de explicat, dar pe care mulţi o cunosc. S-a spus despre cele două fete că sunt expirate. Mă bucur că aceste două expirate ne-au adus medaliile de la individual şi că au demonstrat ce valoare au. Eu nu am spus nimănui sau nicăieri că îmi dau demisia sau că plec în străinătate. Când se termină contractul poţi să alegi ce vrei, eşti liber să alegi. Dar se poate propune să facem parte din proiectul de viitor al echipei de gimnastică, vom vedea acasă. Acum nu se pune problema să discutăm“, a spus Bellu.
Cel mai titrat antrenor din gimnastică a precizat că la lotul olimpic problema principală nu o reprezintă colectivul tehnic, ci cel de gimnaste.
RTV.net

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top