BNR: Nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la siguranța depozitelor păstrate în bănci

Banca Națională a României (BNR) susține că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la siguranța depozitelor populației și firmelor păstrate în băncile din România.

“Din datele prezentate rezultă că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la siguranța depozitelor populației și firmelor păstrate în băncile din România. Sectorul bancar din România este solid și lichid. La data de 30 iunie a.c., rata medie de solvabilitate se situa la 19,8%, față de valoarea minimă reglementată, inclusiv pe plan european, de 8%, și comparativ cu media europeană de 14%. Nicio bancă din România nu are solvabilitatea sub pragul minim reglementat. Indicatorul de lichiditate (reprezentând raportul dintre activele lichide și pasivele pe termen scurt) este de 250,5%, peste nivelul minim reglementat de 100%”, se arată în documentul BNR remis presei, ca reacție la declarația premierului de duminică, care a afirmat că “ar putea spune” care bănci nu sunt sigure pentru deponenți.Banca Naţională a României precizează că “supraveghează băncile din punct de vedere prudențial, nu fiscal. Când o bancă înregistrează pierderi care conduc la deteriorarea indicatorilor de prudență, obligația BNR este să le ceară băncilor aport de capital pentru a aduce indicatorii de solvabilitate și lichiditate la niveluri care să asigure buna funcționare a băncii și siguranța depozitelor populației și firmelor. Ca urmare a acțiunii BNR, în perioada 2008-2017, băncile care operează în România au adus capital în valoare de aproape 15 miliarde lei (peste 3,3 miliarde euro)”.

În conformitate cu legislația europeană, toate depozitele până la 100 000 euro (inclusiv echivalent în lei sau alte valute) sunt garantate.

“La data de 30 iunie a.c., numărul persoanelor fizice române care dețineau depozite în bănci din România era de 10 204 042 persoane fizice , din care 10 169 155 persoane cu depozite care se încadrează în plafonul garantat (99,65% din total) și 34 887 persoane cu depozite mai mari decât plafonul garantat. La aceeași dată, numărul persoanelor juridice române care dețineau depozite în bănci din România era de 736 813 persoane juridice, din care 718 924 persoane juridice cu depozite care se încadrează în plafonul garantat (97,57% din total) și 17 889 persoane juridice cu depozite mai mari decât plafonul garantat”, se mai arată în documentul menţionat.

Leave a Reply

Top