Boc: “Decizia CCR este legală şi constituţională”

foto: mediafax.ro

Emil Boc a declarat că decizia Curţii Constituţionale pentru invalidarea referendumului din 29 iulie este legală şi speră că în urma acestei decizii se va încheia criza politică din România.

“Decizia CC este legală şi constituţională şi confirmă că în matematică 46,2 la sută nu poate fi transformat în 50,1 la sută. Sper ca decizia să pună capăt crizei politice, iar politicienii de la putere care au declanşat iresponsabil acest referendum să fi învăţat din această lecţie, iar principala lor preocupare să fie viaţa de zi cu zi a românilor şi problemele reale ale lor, şi nu cele care să vizeze ambiţiile şi orgoliile politice”, a declarat, marţi, Emil Boc, potrivit MEDIAFAX.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a mai spus că se aşteaptă ca în urma deciziei CCR să urmeze o perioadă de  normalizare a vieţii politice în România din perspectiva interesului general.

“Stabilitatea economică a fost şubrezită în fiecare zi de criza politică. Uitaţi-vă la cursul leu-euro, la investiţiile străine din România, la creşterea economică, care este sub cea prognozată, toate se răsfrâng asupra vieţii de zi cu zi a românilor. Sper că va interveni o normalizare a relaţiilor politice şi va fi o coabitare instituţională şi constituţională între preşedinte şi majoritatea parlamentară, care este permisă de Constituţie”, a spus Boc.

Întrebat dacă Crin Antonescu va părăsi scena politică după rezultatul referendumului aşa cum a anunţat, Boc a spus că această decizie “este o chestiune de onoare”.

“Onoarea e greu să o impui cuiva. Ea există sau nu există”, a conchis Boc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top