Boc: “Doi investitori din Bucureşti şi Germania negociază preluarea Universităţii Cluj”

Edilul oraşului a anunţat la postul de televiziune Transilvania L!VE că discuţiile privind preluarea clubului Universitatea Cluj sunt în desfăşurare, însă nu a dorit să facă publice numele celor interesaţi de pachetul majoritar de acţiuni al FC “U” SA. Emil Boc a spus că este vorba de doi investitori, însă că, din păcate, niciunul nu e din Cluj.

“E vorba de mulţi bani, de milioane de euro, de datorii şi buget de susţinere a echipei. De aceea e nevoie de un investitor puternic. Sunt discuţii cu doi investitori, unul din Bucureşti şi altul din Germania. Nu vreau să dau nume, dar am discutat cu ei şi le-am oferit sprijin, inclusiv financiar, din partea municipalităţii, pentru a avea rezultate în Liga 1”, a precizat Emil Boc.

Primarul nu s-a ferit să-i atace pe cei care acuză municipalitatea de faptul că a făcut promisiuni cu privire la unele licitaţii în care a fost implicat Florian Walter. “Doar în ţările bananiere se pot face promisiuni şi să spui că faci ceva din banii contribuabililor. Nu au existat astfel de promisiuni, cine spune aşa ceva e prost! E o prostie şi o tâmpenie să vehiculezi că poţi da licitaţii pe ochi frumoşi”, a declarat Boc.

Acesta a spus că singura certitudine e faptul că “U” Cluj nu se va muta la Buzău sau în alt oraş. “Eu am reuşit să fac să dispară orice teamă ca Universitatea să se mute de la Cluj. Universitatea putea să se mute la Buzău, exista această posibilitate. Am o durere sufletească pentru că nu găsim la Cluj un investitor. Dar nu am pus arma în cui”, a încheiat Emil Boc.

Leave a Reply

Top