Business în creştere cu peste 20% pentru Cosmetic Plant în primul trimestru

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creştere cu 23% a cifrei de afaceri, comparativ cu trimestrul I din 2015, în timp ce volumul de produse livrate s-a majorat cu 17%, faţă de perioada similară din anul trecut.

Fabrica_Cosmetic Plant

“Lansarea gamelor Miere şi Lăptişor de Matcă şi LiftUP la finele lui 2015, dar şi a cremelor aniversare în acest început de an, alături de parteneriatele încheiate cu noi distribuitori şi de creşterea notorietăţii brandului au avut, cu siguranţă, un impact pozitiv în business-ul companiei în primul trimestru din 2016”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Reprezentanta companiei a subliniat, de asemenea, că primele trei luni din an au adus şi un avans al volumelor livrate către parteneri. În aceleaşi timp, gamele sortimentale BIOLIV, Me & Mom şi cea de îngrijire a părului au avut creşteri ale vânzărilor de peste medie, comparativ cu celelalte produse din portofoliul companiei.

În ceea ce priveşte exporturile, prima parte a anului a însemnat pentru Cosmetic Plant extinderea gamei sortimentale pe piaţa din Ungaria cu 17 noi produse, aparţinând atât gamelor deja exportate, precum BIOLIV, Q10 şi Argan / Aloe, cât şi gamelor noi – LiftUp, Miere şi Lăptişor de Matcă şi GreenStem.

“Piaţa din Ungaria este una foarte importantă pentru noi şi ne bucurăm să vedem deschiderea clienţilor către produsele noastre, acesta fiind şi motivul pentru care am decis sa ne extindem sortimentaţia şi pe această piaţă”, a mai spus Susana Laszso.

Potrivit afirmaţiilor sale, în următoarea perioadă compania ar putea lansa exporturi şi pe alte pieţe, iar succesul Cosmetic Plant la cel mai mare târg de produse cosmetice din lume – Cosmoprof Bologna – în perioada 18 – 21 martie, a demonstrat, o dată în plus, potenţialul produselor pe pieţele externe.

Afaceri mai mari cu peste 10% şi în al doilea trimestru

În ceea ce priveşte planurile pentru următoarea perioadă, Susana Laszso este de părere că al doilea trimestru din an va aduce o creştere de cel puţin 10 – 12% a afacerilor companiei, determinată de lansarea de noi produse în gama de plajă.

De asemenea, pentru întregul an, compania mizează pe un avans cu  cel puţin 10 procente a cifrei de afaceri, la cca. 2,2 miloane de euro (cca. 10 milioane de lei), acest lucru fiind susţinut de extinderea reţelei de distribuţie şi a exporturilor, dar şi de lansarea de noi produse.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top