Călărețul clujean Călin Nemeș, campion național la Concurs Complet 1*

Călărețul clujean legitimat la secția de echitație a a CS “U” Călin Nemeș a participat împreună cu calul său Eros la finala Campionatului Național de Probă Completă de 1*, care s-a desfășurat în weekendul 28-30 octombrie la Cross-Country Farm în comuna Prod, județul Sibiu, acolo unde acesta și-a păstrat titlul de campion național al acestei probe.

calin-nemes-echitatie-cluj

În 2016 călărețul Universității Cluj și-a mai trecut în palmares titlul de campion național la Probă Completă Novici alături de calul Vivian, a câștigat cu Funny Flight Cupa României la Probă Completă, este campion național cu Cleopatra la Obstacole Nivel E și a obținut o medalie de bronz la Nivel D cu Eros.

“A fost un an bun, mulțumim Clubului Sportiv Universitatea care ne-a spijinit pe tot parcursul anului, iar acum la sfârșit de an sportiv aducem în palmaresul clubului o multime de rezultate bune. Sperăm ca și pe viitor să avem aceeași colaborare, ba chiar mai bună și să aducem din ce în ce mai multe medalii”, a declarat antrenorul-sportiv al secției ecvestre din cadrul Universității Cluj, Tudor Ciplea.

Leave a Reply

Top