Călătorii clujeni au acces gratuit la Wi-Fi în 10 autobuze Solaris (P)

Orange, alături de Compania de Transport Public Cluj-Napoca, a implementat un program-pilot prin intermediul căruia  oferă călătorilor, fie că sunt sau nu clienți Orange, posibilitatea de a folosi pe durata călătoriei Orange Wi-Fi instalat pe un număr de 10 autobuze Solaris.

orange wifi spot autobuze

Cele 10 autobuze pot fi întâlnite în principal pe traseele rutelor 30, 24 și 24B.

Autobuzele care dispun de rețeaua Orange Wi-Fi sunt semnalizate atât în interior, cât și în exterior. Pentru a se conecta gratuit la internet Wi-Fi, călătorii trebuie să selecteze rețeaua Orange Wi-Fi, iar apoi să urmeze instrucțiunile care le apar pe ecran. Odată realizată conexiunea, utilizatorii pot naviga pe internet și pot folosi aplicațiile preferate de pe smartphone, tabletă sau laptop, conexiunea nefiind limitată ca timp sau trafic. La coborârea  din autobuz, deconectarea de la rețeaua Wi-Fi se face automat, reconectarea făcându-se din nou la orice călătorie cu un autobuz echipat cu Wi-Fi.

1000 de utilizatori unici/săptămână

Încă de la instalarea serviciului, utilizarea Orange Wi-Fi pe durata deplasării a fost primită cu interes de călători și a avut parte de o creștere continuă. În prezent, cifra utilizatorilor Orange Wi-Fi în autobuzele Solaris depășeste 1000 de utilizatori unici/săptămână, cu o sesiune medie de conexiune de 20 minute.

Întrebați dacă li se pare util serviciul oferit, 86% dintre utilizatori consideră că  serviciul este foarte util și îl folosesc de fiecare dată când călătoresc. Dintre aceștia 40% sunt angajați și folosesc serviciul Wi-Fi din autobuze în timpul navetei zilnice către locul de muncă sau spre casă, iar 40% din utilizatori sunt elevi și studenți.

“Proiectul este parte din inițiativele prin care Orange sprijină creșterea accesului utilizatorilor la conținut digital și la servicii publice digitalizate. În plus, în măsura în care există interes la nivel local, proiectul poate fi replicat și adaptat situațiilor specifice din celelalte orașe. De asemenea, putem dezvolta soluții dedicate pentru transmiterea de mesaje de interes public, obținerea de informații de la cetățeni, urmărirea în timp real a flotei sau analiza repartizării și ocupării mijloacelor de transport în raport cu traficul real de călători.” a declarat Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager în cadrul Orange România.

Leave a Reply

Top