Călin Stoia are în continuare interdicţie de a părăsi ţara!

Călin Mihai Stoia, judecat pentru fapte de corupţie alături de fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a solicitat instanţei, luni, permisiunea de a părăsi temporar ţara pentru a susţine demersul soţiei sale de obţinere a cetăţeniei austriece. Curtea de Apel Târgu Mureş a respinsă însă, marţi, această solicitare, ca fiind nefondată.

Omul de afaceri şi-a motivat solicitarea datorită faptului că soţia sa are rezidenţă în Austria, că a depus cerere pentru a obţine cetăţenia austriacă înainte de căsătorie, dar că prin schimbarea numelui în urma căsătoriei aceasta trebuie să depună din nou documentaţia, iar prezenţa lui ar fi necesară.

Călin Stoia este judecat în stare de libertate după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura arestării preventive în luna aprilie a acestui an, însă a impus interdicţia de a părăsi ţara, precum şi alte condiţii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top