Campania “Dreptul la viață”, sprijinită de sportivii Universității Cluj

Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Cluj participă la conferinţa organizată vineri, 16 octombrie, de la ora 18:30, la Hotel Napoca, cu ocazia “Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului la Sân”.

Din cadrul clubului CS Universitatea Cluj vor fi prezenţi sportivii secţiei de rugby masculin şi baschet feminin, precum şi campionul naţional la maraton (tineret) Raul Deteşan şi vicecampioana Laura Popescu. Conferința are ca scop conștientizarea femeilor asupra metodelor de prevenire și control în cancerul mamar și de col uterin cu expuneri științifice ale unor specialiști din mediul academic.

De asemenea, sâmbătă, 17 octombrie, cu începere de la ora 17:00, Raul Deteşan şi Laura Popescu, alături de alţi atleți ai Universităţii Cluj, vor lua startul la “Crosul fundiţelor”, în Parcul Central, un concurs de alergare cu taxă de participare, banii adunaţi din taxă fiind donaţi “Societăţii Române de Cancer”.

campania dreptul la viata cs u cluj

Cancerul reprezintă una dintre principalele cauze ale morbidităţii şi mortalităţii la nivel mondial după bolile cardiovasculare, conform datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). OMS avertizează că numărul cazurilor de cancer va creşte cu aproximativ 70% în următoarele decenii.

În România, una din 8 femei a făcut sau va face cancer la sân, potrivit statisticilor naţionale. Deşi rata incidenţei este mai scăzută comparativ cu alte state mai dezvoltate din Vestul Europei, rata mortalităţii este cu mult mai crescută. Singura explicaţie este că femeile din România ajung mult mai târziu la medic, când şansele lor de vindecare şi supravieţuire se reduc considerabil.

Factorii de risc sunt: vârsta (aproximativ 70% din femeile diagnosticate cu cancer de sân au peste 50 de ani); zona geografică; istoricul familial şi factorii genetici; factorii de reproducere; stilul de viaţă, inclusiv dieta şi activitatea fizică; fumatul; contraceptivele orale; consumul de alcool. Conform celor mai recente studii, s-a constatat că rezistenţa la insulină, obezitatea şi sindromul metabolic sunt printre cei mai puternici factori de risc.

Leave a Reply

Top