Captură RECORD la Cluj – Peste 11.000 de articole pirotehnice confiscate şi 6 dosare penale întocmite

În cadrul activităţilor specifice desfăşurate în baza Planului de acţiune naţional “FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2017-2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe periculoase au acţionat în data de 28.12.2017, în mai multe localităţi de pe raza judeţului Cluj, respectiv Câmpia Turzii, Gherla, Florești, Apahida.

Au fost depistate 5 persoane, cu vârste între 20 şi 48 de ani, care ofereau spre vânzare, fără drept, 9701 bucăţi articole pirotehnice.

Articolele pirotehnice, în valoare totală de aproximativ 2000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.126/1995, republicată.

În acelaşi context, poliţişti de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publicǎ al Poliţiei mun. Turda au desfăşurat o acțiune în zona pieței agroalimentare centrale din Turda și străzile adiacente, ocazie cu care au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Turda, care deținea, în autotursimul său, cu scopul de vânzare, mai multe articole pirotehnice.

În urma perchezitiei autoturismului a fost găsită cantitatea de 2151 buc. articole pirotehnice de diferite categorii.

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.126/1995, republicată.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top