Casa de pe bancnota de 10 lei a fost restaurată și va fi inclusă în circuitul turistic! Vezi unde este amplasată

“Casa cu blazoane”, clădire veche de peste două secole, din comuna buzoiană Chiojdu, care apare pe bancnota de 10 lei, va fi inclusă în circuitul turistic, după ce a fost restaurată de către Uniunea Arhitecţilor din România.

casa cu blazoane 10 lei

Refacerea casei a început în 2011 și s-a făcut cu fonduri Regio şi de la bugetul de stat, investiţia ridicându-se la peste 6 milioane lei.

Edificiul care apare pe bancnota de 10 lei, cunoscut drept “Casa cu blazoane”, este un monument unicat în România dar şi în lume, de o valoare excepţională din punct de vedere istoric, arhitectural şi artistic, conform adevarul.ro.

În urmă cu 11 ani, clădirea din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, a intrat în proprietatea Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), cu gândul de a o transforma într-un complex muzeal.

“Casa cu blazoane” a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea şi refăcută în 1823, fiind ridicată de moşnenii izbăşoi, ţărani liberi, deţinători de moşii întinse, stăpânite în devălmăşie, ipostază socială nemaiîntâlnită în nici o altă ţară din Europa, după cum apreciază experţii din UAR.

casa_cu_blazoane_51681200

În secolul al XIX-lea, a fost reşedinţa pentru mult timp a şefului de garnizoană militară. Sunt documente care atestă că a fost renovată în 1828 şi de atunci a fost locuită, până în 2000, când a fost cumpărată de un tânăr din zonă, de la doi bătrâni.

Numele este dat de cele trei blazoane de deasupra intrării principale, cel din mijloc reprezentând vulturul bicefal, simbol al împăraţilor bizantini, care a aparţinut familiei Cantacuzinilor, stabilite în ţările române după căderea Bizanţului (1453).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top