Ce recomandă Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj în perioada sărbătorilor de iarnă!

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a transmis câteva sfaturi pe care românii trebuie să le ia în considerare în perioada sărbătorilor de iarnă. Organismul nu trebuie supraîncărcat cu alimente greu digerabile.

În perioada Sărbătorilor de Iarnă se recomandă evitarea consumul excesiv de alimente şi alcool, şI multă mişcare în aer liber, pentru a preveni riscul de îmbolnăviri.

Specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să consume carne de porc numai examinată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate, deoarece trichineloza este o boală determinată de un parazit care ajunge în organism în urma consumului de carne infestată.

Consumul moderat de alimente şi alcool, în special în această perioadă a sărbătorilor, poate preveni riscul declanşării unor afecţiuni digestive sau modificarea metabolismului în cazul persoanelor cu afectiuni cronice, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi obezitatea.

Organismul nu trebuie supraîncărcat cu alimente greu digerabile, precum carnea de porc sau alte produse de sezon, ca de exemplu cârnaţi, caltaboş, slanină, tobă etc. Aceste preparate trebuie consumate cu moderaţie şi, în nici un caz, la masa de seară.

Este bine să fie evitată prăjirea alimentelor în vederea preparării lor, fiind de preferat ca acestea să fie fierte, coapte sau făcute pe grătar. De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spirallis.

La cinele festive nu trebuie sa lipseasca legumele si fructele.

În această perioadă, şi nu numai, alimentaţia trebuie să fie cât mai diversificată, cuprinzând zilnic cereale (200-350 g pâine integrală), legume (minimum 300 g), fructe (min. 450 g), lapte şi derivate (500 ml lapte sau iaurt).

Aportul de lichide trebuie sa fie de minimum 1,5 l pe zi (apă, ceaiuri de plante neîndulcite), iar alimentele trebuie sa aiba termenul de garanţie afişat pe ambalaj.

Pentru ca organismul sa functioneze bine, pe langa o alimentatie cat mai echilibrata, este recomandat exerciţiul fizic de cel puţin trei ori pe săptămână, respectiv mersul pe jos, alergat, schi, patinaj.

Persoanele cu afecţiuni cunoscute vor păstra continuu legătura cu medicii curanţi pentru a evita agravarea stării de sănătate şi luarea unor măsuri profilactice suplimentare.

Alcoolul, chiar daca, pe moment, dă senzaţia de încălzire a corpului, în cantităţi mari poate produce deshidratarea acestuia.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top