Ce salariu are Klaus Iohannis și cât va câștiga dacă noua lege a salarizării va intra în vigoare

Guvernul Ponta lucrează la o nouă Lege a salarizării în sistemul public şi îi pregăteşte o surpriză preşedintelui.
Klaus Iohannis va avea, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, salariul de 20.000 de lei.

klaus iohannis

Potrivit legii, cel mai mare salariu va fi al preşedintelui, iar lefurile vor fi acordate la stat în funcţie de studiile fiecărui angajat. Premierul Victor Ponta declara recent că salarizarea în sectorul bugetar este o problemă nerezolvată, ba chiar un “dezastru” şi dădea ca exemplu salariile preşedintelui şi prim-ministrului, spunând că acestea sunt mai mici decât salariul unei secretare de la o companie privată.

Totodată, la începutul anului, după o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, Ponta a relatat că i-a spus acestuia că, după majorarea recentă cu 85% a veniturilor salariale pentru funcţionarii care gestionează fonduri europene, atât şeful statului, cât şi prim-ministrul sau miniştrii au cele mai mici salarii. Ministerul Muncii, Rovana Plumb, care lucrează la viitoarea Lege a salarizării, vrea să repare aceste lucruri.

Astfel, potrivit România TV, salariul preşedintelui va fi majorat şi va creşte de la 7.000 de lei, cât este în prezent, la aproximativ 20.000 de lei. Pe de altă parte, lefurile vor fi acordate la stat în funcţie de studiile fiecărui angajat, urmând să existe 5 clase de salarizare: studii superioare, studii superioare de scurtă durată, studii medii cu BAC, studii medii şi necalificaţi.

One thought on “Ce salariu are Klaus Iohannis și cât va câștiga dacă noua lege a salarizării va intra în vigoare

  1. Si ce este daca are salariul mai mic decat o secretara la privat? Luati in calcul avantajele pe care le are fata de secretara. Locuinta, automobil la scara, trupe SPP permanente. Decontari deplasari cu avionul, helicopterul si alte mijloace. Decontari cheltuieli de protocol,sa nu mai vorbim de puzderia de consilieri la dispozitia sa/care fac efectiv treaba presedintelui si multe altele. Inainte de toate beneficiaza puterea pe care o are un presedinte sau un premier fiind primii oameni in stat alaturi de parlamentari si avand cea mai mare autoritate in stat. Sunt de acord cu o marire dar rezonabila si tinand cont de capabilitatea bugetului si cu recalcularea raportului intre clasele de salarizare din grila. Majorarile facute doar ale salariului minim au schimbat in rau raportul dintre minim si maxim precum si intre clase si intre functii, motiv pentru care trebuie umblat la toate salariile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top