Cea mai mare salată din lume s-ar putea face în România!

Oraşul Pantelimon din judeţul Ilfov ar putea intra în Guinness World Records drept localitatea în care a fost realizată „cea mai mare salată din lume”.

Pe 23 septembrie, cel mai nou complex expoziţional din România, Exporom, va găzdui un eveniment în care 1.500 de voluntari vor contribui la prepararea celei mai mari salate din lume, potrivit unui comunicat al Exporom. Acesta va fi evenimentul de lansare a complexului situat în oraşul Pantelimon, la ieşirea din Bucureşti, în apropiere de DN3.

Salata uriaşă va fi pregătită într-un vas de 18 m lungime, 3 m lăţime, 90 cm înălţime, iar ca ingrediente vor fi folosite 6 tone de roşii, 4 tone de salată verde, 4 tone de castraveţi, 2 tone de ardei, 2 tone de ceapă, 2 tone de morcovi, 400 kilograme măsline, 800 litri de ulei de măsline şi 400 kg de sare.

Până în acest moment, recordul mondial la categoria „Cea mai mare salată din lume” îl deţine localitatea Ierapetra, Creta, Grecia, care în 2010 a realizat o salată de 13.417 kg. „Cea mai mare salată vegetariană din lume reprezintă şi un imbold pentru formarea obiceiului de a mânca sănătos. Deschiderea EXPOROM cu un eveniment de responsabilitate socială arată preocuparea noastră pentru viitorul comunităţii. Fiecare eveniment organizat sau găzduit de EXPOROM va avea în centrul atenţiei publicul său”, a declarat Bogdan Almaşi, directorul general EXPOROM.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top