Cel mai bogat club din lume a deschis o şcoală de fotbal în România

Fundaţia Real Madrid a inaugurat, marţi, o şcoală de fotbal în Bucureşti, al cărei scop este integrarea socială prin sport a 80 de copii cu risc de abandon şcolar, cu vârste între 7 şi 15 ani, din două instituţii de învăţământ aflate într-o zonă defavorizată a Sectorului 3, relatează Mediafax.

real madrid are scoala de fotbal in romania

Şcoala Socială de Fotbal este constituită în România în parteneriat cu Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor, Primăria Sectorului 3 şi Fundaţia Vodafone.

80 de copii beneficiază gratuit de două antrenamente săptămânal, sub îndrumarea a patru tehnicieni, pe terenul din cadrul Complexului Sportiv Apollo, iar de supervizarea tehnică a proiectului se ocupă, voluntar, italianul Renzo Rossi, fost antrenor la mai multe echipe din Liga I.

Leave a Reply

Top