CFR Cluj a anunțat oficial noile transferuri

CFR Cluj a efectuat, până în prezent, șapte transferuri pentru sezonul competițional 2015-2016, anunțate vineri pe site-ul oficial. După plecările lui Ciprian Deac în Kazakhstan, la campioana Aktobe, mijlocașul Suley Muniru la Steaua, iar cu Ferebory Dore și Giorgi Chanturia cărora le-au expirat împrumuturile la finalul acestui sezon, feroviarii sunt nevoiți să își completeze lotul pentru viitorul sezon.

lucian goian cfr cluj

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a anunțat bugetul echipei pentru sezonul viitor. “Bugetul pentru sezonul viitor este de 4 milioane de euro. Este unul de criză, dar ne descurcăm”, a spus oficialul clubului din Gruia pentru PROSPORT.

Noile achiziții la CFR Cluj

Portarul Traian Marc (32 ani) de la Dinamo, fundașul central Lucian Goian (32 ani) de la FC Brașov, portughezii Vitor Bruno (25 ani – fundaș, mijlocaș stânga) de la Penafiel, Dani Coelho (25 ani – fundaș dreapta) de la Penafiel și Filipe Nascimento (20 ani – mijlocaș central) din liga a 2-a portugheză de la Academico Viseu, atacantul spaniol Cristian Lopez (26 ani) de la Burgos și juniorul crescut de CFR, Neluț Roșu, de la FC Botoșani, acestea sunt, pentru un moment, transferurile cu care CFR va ataca titlul în sezonul viitor. Lor li se mai adaugă și Davide Petrucci, care va semna prelungirea contractului cu CFR, iar “veteranul” Mario Camora va continua și el în Gruia.

Feroviarii vor efectua un cantonament în Italia, în provincia Bardonecchia, perioada 23 iunie – 4 iulie, singurul de altfel din străinătate, unde elevii lui Dican vor susține patru partide amicale (26, 28, 30 iunie, respectiv 2 iulie).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top