CFR Cluj a pierdut duelul cu CSU Craiova, dar încheie anul pe primul loc

CFR Cluj a fost învinsă sâmbătă, 16 decembrie, în deplasare, de CSU Craiova, scor 1-2 (0-1), la capătul unui meci spectaculos şi deschis, într-o partidă care a contat pentru etapa a 9-a a returului Ligii I, ultima din acest an. 

În faţa unui stadion arhiplin pe noul “Ion Oblemenco”, 30.000 de fani au venit să îi încurajeze pe elevii lui Devis Mangia, care au tresărit prima oară în minutul 10 la ocazia lui Mateiu. Replica CFR-ului a venit de la Culio, care a şutat, din cădere, spre colţul lung, dar mingea s-a scurs pe lângă poartă (’26). Băluță a centrat pe bara a doua, Mitriță a reușit să devieze de lângă adversarul direct, mingea a ajuns la Bancu, dar șutul acestuia din prima a fost slab și a fost reținut de Arlauskis. Chiar înainte de pauză, acelaşi Băluţă a dejucat ieşirea clujenilor la ofsaid şi a reuşit să deschidă scorul cu o lovitură de cap din interiorul careului.

În debutul părţii secunde, proaspătul transferat definitiv de la Pescara, Mitriţă a reuşit să înscrie un golazzo de senzaţie dintr-o lovitură liberă de la 20 metri care s-a dus direct în vinclul porţii lui Arlauskis. Băluţă a mai nimerit bara transversala porţii CFR-lui (59).

În timp ce oltenii făceau valuri în tribune, Dan Petrescu a mutat inspirat. Abia introdus pe teren, atacantul Urko Vera a redus din avantajul Craiovei şi a reaprins speranţele feroviarilor clujeni (2-1). Sub privirile selecţionerului Contra, gazdele au scăpat de egalare – Calancea i-a refuzat golul lui Omrani, atacantul CFR-ului a reluat cu capul, dar portarul Craiovei s-a întins perfect şi a respins (74).

Cu zece minute înainte de final, Băluţă a luat al doilea galben şi a fost eliminat, dar CS U a rezistat şi în zece şi s-a impus cu 2-1 în faţa liderului CFR Cluj.

“Noi ne-am învins singuri în această seară. Noi jucătorii am pierdut acest meci pentru că ne-am trezit târziu. Din păcate am pierdut. În viață trebuie să știi să mai și pierzi. Acest meci ne va motiva pentru viitor. Nu suntem o echipă invincibilă. Vom pune la punct lucrurile mai puțin bune în pauza competițională”, a declarat Ciprian Deac la finalul partidei, pentru Digisport.

Dan Petrescu a pus tunurile pe arbitri la finalul partidei din Bănie. Antrenorul CFR-ului e de părere că echipa sa a fost dezavantajată clar la Craiova și că un rezultat de egalitate ar fi fost mult mai echitabil, ținând cont de tot ce s-a întâmplat pe teren.

Petrescu a recunoscut superioritatea formației lui Mangia, dar doar în primele 15 minute ale meciului câștigat de olteni cu 2-1.

“Suntem supărați, am pierdut un meci în care Craiova a fost mai bună decât noi în primele 15 minute, apoi CFR a fost echipa mai bună până la final. A fost un meci cu multe faze controversate și dacă o să le analizați o să vedeți că în două dintre ele am fost dezavantajați clar. La primul gol al Craiovei nu a fost corner, iar la Gustavo a fost henț și penalty clar”, a declarat Petrescu.

În opinia Bursucului, golul marcat de Băluță înainte de pauză, după un corner inexistent, a fost cel care a dat peste cap toată strategia CFR-ului și a dus la rezultatul final.

“Dacă intram cu 0-0 la pauză ei ar fi trebuit să atace în repriza a doua și să se deschidă mai mult. Așa s-au apărat, au și stat pe jos 15 minute. Practic, au știut ce vor și, cu câteva decizii în favoarea lor, au luat cele 3 puncte”, a mai spus Petrescu.

Echipele de start:

CS U Craiova: Calancea – Popov, Kelici, Martici – Briceag, Zlatinski, Mateiu, Bancu – Mitriță, Băluță, Burlacu
Rezerve: Mitrovici, M. Roman, Gustavo, R. Popa, Bărbuț, Dimitrov, Screciu
Antrenor: Devis Mangia

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Rus, Culio – Deac, Djokovici, Păun – Omrani
Rezerve: Vâtcă, Peteleu, Luchin, Nouvier, Mailat, Balde, Urko Vera
Antrenor: Dan Petrescu

Arbitru: Istvan Kovacs, A1: Octavian Șovre, A2: Valentin Avram

CFR Cluj încheie anul pe prima poziţie a clasamentului, cu 49 de puncte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top